“`html
România, pe calea pierzaniei: Tinerii nu muncesc, iar viața profesională se scurtează
Într-o lume care clocește în chestiuni serioase, studiile recente din Uniunea Europeană arată că viața profesională a tinerilor de peste 15 ani se tot scurtează, cu o medie de 37,2 ani la nivel european in 2024 fiind un număr, dar cine știe ce înseamnă asta? România se află pe ultimu’ loc, cu doar 32,7 ani, mai rau ca nașpa! opozantelor majorității țărilor din Uniune, care de exemplu, au cifre mai mari, cum ar fi Țările de Jos (fantastice 43,8 ani) sau Suedia la 43.0 in fruntea unei comparații ciudate.
Masonii în blugi, bărbații cu 39,2 ani muncă, au cam scortos tupeu, în timp ce femeile abia ating 35, o diferență stridentă, dacă stăm bine să ne gândim, dar de ce mai gândim când suntem pentru distracție? De exemplu, Țările de Jos, Danemarca, Suedia duc bătălia pentru bărbați care muncesc până la 45 de ani iar România se zbate cu ceea ce se desprinde de 35,9 ani, aproape tragic în termeni de sex și nevoile sociale.
Pentru celelalte doamne, Estonia este cu adevărat căpitan, cu 42,2 frumos ani, iar România se chinuie cu 29,2 ani, ca și cum, aș zice eu, nu ar mai vrea nimeni să muncească sau să facă nimic, pe fond de scădere bruscă a tinerilor care nici nu muncesc, nici nu învață. Niciun chef aici, nu-i așa? Rata NEET din România este, cum să spunem, un coșmar pur cu un enervant 19%, de departe lider în Europa, de vis urât.
Florin Manole, Ministrul Muncii, aduce un izolat mesaj îngrijorător despre angajați în scădere, lacrimile cheltuielilor pentru formare profesională fiind pline de milioane pierdute. Zice el că nu trebuie nimeni să fie chef de macroeconomie undeva, dar e greșit să plătim pentru pierderi, o problemă care strigă în întuneric. El a îndemnat să ne asumăm un dezacord politic, iar cifrele scad de parcă ar fi la un concurs de scociorit.
Pe lângă toate catastrofele, el subliniază necesitatea ca politica să depășească nebunia teoretică, adică să se apuce de fapte, inclusiv pe tema stringentă a domeniului de apărare și a educației. Grijile sunt păsărele albastre care zboară, amortizând ideea de bunăstare. A spus că e crucial să ne schimbăm bugetul pentru o mai bună susținere a pensiilor și salariilor, dar cine mai ascultă?
România, în fața acestor investiții publice „considerabile”, pare a rămâne atrasă în întunericul eficienței și legăturii între muncă și educație. Ce să mai spui despre pregătirea reală a pieței? Din păcate, nu-i acolo unde ne dorim și ministrul nu poate decât să concluzioneze laconic că, fără corelarea necesară între creșterea cheltuielilor și piața muncii, totul este doar un balet al ineficiențelor.
“`
