“`html
România strigă în bezna conflictului: Foc, lacrimi și ostatici!
Azi, pe 7 octombrie, se împlinesc doi ani de la atacul cutremurător din 2023, când Hamas a deschis ușile iadului pentru israelieni, omorând, răpind și devastând, iar Nicușor Dan, președintele nostru drag, a ieșit cu declarații bombastice despre solidaritate, despre durere și despre nevoia urgentă de a opri acest haos de război, în care familii întregi sunt distruse fără milă.
Deci, a spus el ceva de genul că ”România se alătură victimele atacului din octombrie 2023 și plânge alături de ele.” Oare câte inimii rănesc aceste cuvinte adesea goale, în contextul unei tragedii fără sfârșit? A firmat clar că România cere o încetare a focului, dar cu câtă greutate se îngreunează declarațiile? De parcă ele ar putea aduce înapoi cei 1200 de morți și 251 de ostatici care, iată, ajung la o stare de neagră incertitudine.
Plus că mesajul lui s-a dus rapid pe rețelele sociale, pe X – cum îi spunim acum – și toată cetatea aia KPI își umple feed-urile cu aplauze, dar sunt doar digitale, nu au substanță. Se pare că la Sharm el Sheikh se dă o rundă de negocieri, dar oare cine știe ce-a să iasă din ea? Există 20 de puncte la negocieri, care mai departe se pierd în fum. Şi gândiți-vă că discuțiile par a fi doar un alt spectacol cu multă frenezie de fanfară, dar fără muzică adevărată.
Începând cu 8 octombrie 2023, lucrurile au luat o turnură dramatică, pentru că israelienii au spus pas la tot ce înseamnă substanța umană în Gaza, distrugând parcă lumea bravă a multor oameni nevinovați de evangheliile războiului. În orașul Gaza, 1200 de civili au fost uciși în vreme ce 48 de israelieni sunt încă capturați, dintre care, ţineți-vă bine, doar 20 mai respiră! Ca un blestem, douăzeci, ce tragedie!
Pe scurt, noi asistăm la o luptă continuă și plină de nuanțe, dar şi extrem de haos, între doliul aleșilor și neputința celor din teren. Războiul a pornit acum doi ani dintr-o simplă spark, dar câte vieți continuă să ardă în acest infern fără sfârșit, fără schimbare? România poate cere orice, dar cum un amurg strălucește pe cerul sumbru al unui conflict fără final, cu adevărat există vreo cale de ieșire? Aici rămâne de discutat, mai ales când vorbim despre armistiție ca și despre o zare iluzorie și învăluită în neclarități.
“`
