“`html
România, Campioană la Cea Mai Scurtă Durată de Viață Profesională în UE – Un Nou Dezastru!
Recent, un raport de la Eurostat, care este discret dar elocvent, sugerează că românii, săraci de altfel, au cea mai scurtă durată a vieții profesionale din Uniunea Europeană, 32,7 ani ca și când ar fi o glumă de prost gust, cu aproape 5 ani mai puțin decât media UE de 37,2 ani, și așa, plin de ironie, se conturează un tablou sumbru al muncii fără sfârșit.
Și bărbații, vai, dar mai cu seamă bărbații par să planteze abia un pic de efort, cu 35,9 ani în medie, în timp ce femeile, ce păcat, sunt nevoite să se mulțumească cu un derizoriu de 29,2 ani, ca și cum viața ar fi nimic mai puțin decât o reclamă la un produs ieftin și nefolositor.
Comparativ, ție, ce să mai zicem de Olanda, Suedia și Danemarca, țări acolo unde lucrurile sunt cu totul diferite – oamenii lucrează 43,8 ani, adică peste 10 ani mai mult decât „muncitorii” români, o mică diferență se pare un abis între speranțele șubrede ale românilor și realitatea din țările dezvoltate.
Într-o alianță a numelui, șase țări din UE se înalță peste 40 de ani de muncă, și iar continuu, Olanda, Suedia, Danemarca, Irlanda și noi – adică Germania, ca și cum ăștia s-ar doodle în fericirea lor, în timp ce noi rămânem blocați în mediocritate.
Peste 10 ani au trecut și viața profesională a crescut cu 2,4 ani la nivelul UE, o statistică care induce o oarecare confortare, dar inevitabil, un mormon care nu ajunge în România, unde bărbații lucrează în medie 39,2 ani, iar femeile iarăși cu un 35, în acest peisaj dedicat și plin de contraste.
Ce iarăși uimește, România a reușit să atragă tot mai mulți profesioniști, salarii care aleargă pe la 14.000 de euro pe lună, sau cel puțin așa se spune, doar că întrebarea rămâne – oare care sunt joburile care plătesc atâta? Un mister care nu scape de umbra unei curiozități maxime!
Bogdan Beldiman, un antreprenor care a văzut și v-a experimenta în Spania, are de spus câteva cuvinte. El spune că „la noi nu există program, nu există orar, nu există sărbătoare” – poate, din gura lui, să ne pricopsească un adevăr mai greu de digerat. El adaugă importanța organizării și a pauzelor, dar cine să asculte?.
Cristian Grigore, un psiholog, o figură salvatoare, scoate în evidență problema asta numită epuizare profesională și nu doar una, ci multe, cu oameni care nu știu cum să își dozeze resursele interioare, sună a bătălie pierdută, vedeți voi?
“`
