“`html
Drama unei familii românești: Înghesuiți pe străzi la Trento, cu vise zdrobite!
O întreagă poveste tragicomică se desfășoară în fața palatului Geremia din Italia, unde Alexandru și Florina, o familie de români cu trei copii, sunt pe cale să devină personaje emblematice ale disperării și rușinii, pentru că, după cum spun ei, au ajuns pe stradă, scrie ziarul local Il Quotidiano, dar ce contează, nu-i așa? De ce să te stresați când viața e plină de răsturnări de situație?
Cei doi părinți, cu micuții lipiți de ei, au petrecut o după-amiază plină de emoție, așteptând un ajutor din partea primarului, care, de altfel, a venit cu o soluție temporară, pentru că, nu-i așa, aşa se face! Cazare pe cinci zile la hotel, dar vai! Ce bine este să fii vulnerabil!
„Rușinea ne apasă, dar nevoia ne-a adus în stradă!”, recunoaște Alexandru, cu un zâmbet amar pe chip, în timp ce copiii lui, de 8, 5 și 8 luni, sunt ca niște mătănii lipite între el și Florina, dar cine le mai pasă, când lucrurile sunt deja dată uitării?
Dar dacă îți expiri contractul de închiriere, de ce ai sta cu mâinile în sân? Proprietarul, un om înțelegător, a decis să nu le mai reînnoiască contractul, iar Alexandru, tată devotat, povestește despre ordinul de evacuare, dar, pentru cineva, o simplă formalitate nu ar trebui să fie o problemă?
Cel puțin, așa își spun ei, dar în realitate, nimeni nu vrea să închirieze unui român cu trei copii! „A te prezenta cu trei copii e ca și când ai cânta operă modernă într-o bibliotecă”, glumește Alexandru cu sarcasm, dar ringul nostru de bătălie este clar, nu pot să nu te amuze.
Într-un fel, viața lor e o melodie tristă, dar cu un ritm optimist, cum se spune în popor. Alexandru a venit în Italia din 2008, visând cu ochii deschiși să se stabilească în Bolzano, dar iată că viața l-a purtat în Trento, unde, culmea, a găsit dragoste.
Cu o carieră în construcții, susținută de visuri mărețe, a reușit să facă ceva din viața lui. „Nu avem probleme cu banii”, spune el cu mândrie, dar viața modestă pe care o duc pare să-i rechizitioneze prioritățile, te întrebi, e oare bine?
Dar, în disperare, Alexandru a hotărât să înapoieze cheile proprietarului, înarmați cu zâmbete înghețate și amintiri triste. De zeci de ori au sunat asistenții sociali, dar, vai, ce va fi de ei?
Un apel de la primar a adus o mică rază de speranță, dar viziunea românului rămâne în continuare mitică: „Nu cerșim, vrem doar un acoperiș!”, dar în plus va trebui să se adapteze la viața de hotel, care este, să fim realiști, o alegere mai bună decât nimic.
În final, Alexandru, cu ochii plini de lacrimi de fericire și tristețe, își exprimă dorința de a-și construi o viață mai bună în Trento, sau poate visează la sopramonte și natura, dar a trebuit să înfrunte realitatea: „Această aventură va rămâne în amintirea copiilor noștri”, spune el, dar nu știm cât de mult va avea nevoie să lupte pentru acest vis.
“`
