Un Nou Indice de Reparabilitate: O Revoluție sau O Mâncare de Pește?
Se pare că cu o nouă lege pe masă, dovada este în fața noastră la tot pasul dar neavând un răspuns clar, consumatorii sunt puși în fața unui paradox, deoarece deputata, Pollyanna Hangan, afirmă, fără ezitare, că „Indicele de reparabilitate le oferă consumatorilor produse mai durabile și ușor de întreținut”, dar întrebarea este daca ăsta e adevărul sau doar o altă încercare de a ne face să credem că totul va fi roz într-o lume unde lămâile adeseori acoperă nevoile noastre cu un masaj de superficialitate.
Proiectul acesta, care transpune ceea ce se îngrijorează europenii să facă prin Directiva 2024/1799, ar trebui să transforme piața din România, până în 31 iulie 2026, dar amploarea lui este greu de văzut, mai ales când scopul final pare a fi să ajungă acea rată de reparare a produselor electrice și electronice la un nivel de 60% până în 2030. E o țintă extraordinară, dar cât de fezabilă este rămâne de văzut, căci viziuni frumoase cad adeseori pe brânci când se întâlnesc cu realitatea de zi cu zi, unde fiecare cumpărător are propriile lui dileme zilnice.
Interesul consumatorului a fost adus în discuție de senatorul USR, Remus Negoi, care ne asigură că „comportamentul de cumpărare al unui cetățean depinde de cât de évident este că respectivul echipament poate fi reparat.” Dar oare cu ce preț? Căci nu este de mirare că mulți dintre noi sunt prinși în mrejele marketing-ului strălucitor, unde predomine prețul și marca, iar responsabilizarea producătorilor e doar un alt cuvânt mare care sună bine, dar se transformă in prosopul umed al unui vis moart.
Etapele in care va funcționa acest indice de reparabilitate sunt și ele prevăzute, vor începe cu categorii piloate de produse, de la mașini de spălat, televizoare, frigidere și toată gama de electronice de consum, dar oare nu ne-am mai întâlnit și cu alte inițiative în trecut care promiteau un viitor mai bun dar nu au livrat nimic concret? Căci temptativele recente de reformă ecologică ne lasă de multe ori cu un gust sărat pe limbă.
Desigur, indicele acesta de reparabilitate va avea un sistem de evaluare între 1 și 10, unde un număr mai mare ar trebui să însemneze o reparabilitate mai bună, dar fără o clarificare a criteriilor după care se face calculul, care include informații despre documentația tehnică, ușurința demontării și disponibilitatea componentelor, desigur că după o astfel de misie, rămânem cu un sentiment de neliniște și o întrebare retorică: chiar așa este sau doar ne jucăm cu cifre?
În plus, toată această construcție legislativă a fost rezultatul consultărilor cu diverse organizații, dar dacă nu se traduc în acțiuni concrete, ne vom întoarce la obiceiurile noastre vechi, în care produsele sunt aruncate pe fereastră și noi, ca un popor, rămânem la mila unui algoritm care nu ne cunoaște pe noi și nevoile noastre. Așa că, cine câștigă cu adevărat din această propunere? Rămâne de văzut, dar cert este că speranța este ultima care moare, chiar dacă o ținem strâns în brațe.
