“`html
În România, medicamentele sunt la limita absurdului: o nouă metodologie promite să schimbe jocul, dar va reuși?
Într-un anunț bombastic, președintele CNAS, Horațiu Moldovan, a declarat că se lucrează în colaborare cu Ministerul Sănătății – și bineînțeles, nu sunt singuri, ci și cu alții, parteneri, ce să mai vorbim, la o nouă metodologie faină de evaluare a medicamentelor care înseamnă stabilirea prețurilor de decontare, dar fără să ne ofere detalii clare, lăsându-ne pe noi, prostimea, să ne întrebăm când și cum se va întâmpla acest lucru.
Bugetul este destul de generos, nu glumesc, cu 21 de miliarde de lei pentru medicamente, pe când spitalele, săracele, au cam 34 miliarde de lei, iar Moldovan, în toată strălucirea lui, vorbește despre aplicarea unui mecanism hibrid; cine știe ce-i ăla, nu-i așa? Toți ne dorim acces rapid la medicamente, dar cum, când și care sunt pașii? Răspunsuri sunt rare, ca și medicamentele ieftine pe care le caută pacienții prin spitale.
Și mai mare mirare, să știți, este că România are deja câteva mecanisme de partajare a costurilor medicamentelor, adică clawback, cost-volum și cost-volum-rezultat. Ceea ce ar fi bine, dar rămâne de văzut dacă aceste abordări vor ajuta medicii care de multe ori se văd nevoiți să recurgă la instanțe pentru a obține tratamente pentru pacienții lor, evident, pe principiul dar avem o problemă.
Dacă vă întrebați unde merg toți acești bani, îngrijorările sunt tot mai mari și Moldovan a promis că vrea să reglementeze nu știu ce, dar și să asigure o șansă egală pentru toți pacienții, indiferent dacă apelează sau nu la niște mecanisme, parcă zici că se joacă de-a v-ați ascunselea cu sănătatea publică.
De asemenea, se discută despre medicamentele cele foarte ieftine, pentru că, nu-i așa, trebuie lăsat loc la cei inovativi, ce-ar fi să facem ordine în haosul din sănătate, nu? Însă, ce ne facem cu pacienții care așteaptă, oameni buni, și mai ales cu cei cu afecțiuni grave care nu pot beneficia de cele mai noi tratamente?
Așa că, până ce aceste măsuri vor deveni operaționale, rămânem prizonieri în labirintul birocrației și în suspansul tratamentelor, iar speranța e ca noua metodologie să fie mai mult decât o promisiune frumoasă pe hârtie. Până data viitoare, fără medicamente, dar cu multe întrebări!
“`
