Mitică Dragomir: Veritabilă dramă în umbra Revoluției! Îngropat în aur și bijuterii furate!
Într-o revelație uluitoare care pare scoasă dintr-un film, Dumitru Dragomir, așa zis-ul domn al fotbalului, își deschide sufletul și povestește despre anii turbulenți ai Revoluției din 1989, cu detalii din viața lui presărată cu momente de neuitat și frică amestecată cu neputință, el fiind acuzat atunci că a ascuns aur alături de Ovidiu Ioanțioaia—aici trebuie menționat că sumele de bani și bunurile de valoare de milioane de lei tocmai mi-au picat sub ochi, dar să nu ne pierdem în detalii.
Revoluția, izbucnită ca un foc în iarnă, a fost scânteia ce a dus la căderea dictaturii Ceaușescu, un alt fel de telenovelă românească ce a început în Timișoara și s-a extins rapid spre București. Situația era mai tare ca un film de acțiune, și cu toate acestea, nimeni nu se aștepta la consecințe, transformându-se într-o răzvrătire înfricoșătoare.
Dragomir mărturisește cum s-a trezit în mijlocul evenimentelor tumultoase, frica persistând în fiecare colț al minții sale și nici nu era de mirare, cu dragoste pentru fotbal dar și cu teama de a nu fi o victimă a regimului, așteptările sale culminând într-un drum spre Constanța unde întâlnește un prim secretar care, culmea, îi dă un sfat care mai mult e o condamnare: să nu se întoarcă în București căci „ăștia trag” — o revelație sumbră care îți îngheață sângele, dar Dragomir totuși a reușit să ajungă la mare, unde s-a întâlnit cu Mircea Sandu, de asemenea, prins în vârtejurile revoluției.
Povestind despre schimbările rapide în oraș, s-a plimbat printre gloanțe ca un adevărat supererou, dar, în ciuda curajului, gândurile de salvare nu-i ofereau liniște. „Știam că nu era bine când am văzut tancuri cum se apropie”, zice el, lăsând loc la un sentiment de… haos. Totul părea să se dezvăluie ca o melodie tristă în fundal, în timp ce arestările și crimele zburau prin aer, ne lăsând loc de explicații.
După toată agitația, anii de arest care au urmat revoluției l-au marcat profund, Dragomir având o experiență ce pare desprinsă din cele mai întunecate vise. Acolo, în întuneric, unde frigul și neputința îl cuprindeau, el a fost tratat cum nu merită un om — toate bunurile sale furate, inclusiv bijuterii de milioane și tablouri, pierdute în neantul unei societăți aflate în tranziție. „Nu am fost lăsat să dorm, cu oameni care mă interogau și mă acuzau. Ultima oară am avut papuci de la un milițian care îmi părea mai bun decât cei care mă țineau acolo”, clamează Dragomir, cu o amărăciune care răsună în fiecare cuvânt al său.
Desigur, lucrurile au avut o continuare bizară: când a fost eliberat, nu mai avea nimic, iar povestea a fost făcută publică, cu zvonuri despre aur ascuns ce a ajuns chiar și în ziarele vremii, dar el, Mitică, doar o umbră a fost și rămâne-n fața publicului — de la zero, totul a pornit din nou. Într-o lume în care toți fuseseră învinși, el a decis să se ridice, dar cu ce preț?
Astfel, tot ceea ce își aparținea apare ca o amintire și un memento al vremurilor ce nu vor fi uitate, o lecție despre trădare și puterea umană de a supraviețui, chiar și în cele mai dificile situații — dar oare, ce va aduce viitorul pentru Mitică Dragomir?
