Divele uitate: Adevărata semnificație a termenului „divă” se pierde în favoarea scandalurilor moderne
Un val de nedreptate cutremură scena operei, acolo unde figura divei, mult apreciată și venerată, este transformată într-o simplă etichetă, iar înspăimântătoarele exemple penibile ale acestui fenomen, îmbogățesc imaginea deja mânjită a unei „divi” care nu se mai regăsește. Fie că o folosim într-un mod admirativ, fie că o ironizăm, cuvântul își pierde sensul de bază, în valurile unei lumi moderne care uită măreția artistică.
You know, divele nu sunt doar niște persoane care apar la televizor, și începutul marii discuții despre această temă se unduiește pe nervii unei culturi care neglijează măreția artei. Ce sunt divele, în realitate? Ele sunt acele soprane legendare care ne încântă auzul și ne țin sufletul în suspensie, pătrund în inima noastră depășind cu mult, cum spune și muzicologul William Berger, doar banalitatea unei apariții pe TikTok, nedreptățindu-le și dispariția cu care s-au confruntat de-a lungul vremii – Hariclea Darclée, Maria Cebotari și multe altele.
Pătrunzând în amintirile gloriosului trecut, fierb judecăți și îngrijorări: cine își mai aduce aminte de Hariclea Darclée, prima care a strălucit pe scena operei lui Puccini, sau de Angela Gheorghiu care a ales să pătrundă în istoria modernă a artei? Cu toate vârtejurile vieții și frământările egoului, totuși, divinul se regăsește în arta pură, în momentele sacre ale muzicii care ne leagă de eternitate, iar da, sărbătoarea muzicii a fost o realitate și nu o simplă legendă.
Ne uităm chiar și la Opera Metropolitană din New York, un sanctuar al talentului, unde mari zeițe ale operei își desfășoară măreția artistică. Cu bilete care ajung până la 641 de dolari, se simte atingerea divinității, dar oare este ușor să găsești astfel de spatii și în sufletul tânărului milenial care navighează printre trenduri și muzică superficială? Gândurile se învârt și se pierd în lumina orbitoare a reflectoarelor, căci, iată, TikTok devine, parțial, un tărâm al memoriei unde chipul Mariei Cebotari reapare, recunoscându-i glasul ca un ecou al valorii artistice.
În așa-numita „sărbătoare a muzicii”, devine esențial să ne reamintim de profunditatea cuvintelor din aria celebrei Toscă: „Vissi d’arte, vissi d’amore”, parcă un vag strigăt de ajutor, o afirmație a existenței lor care transcende hârtia scandalurilor moderne. Cu toate acestea, privindu-le dintr-o altă perspectivă, ne întrebăm: câte dive mai au cale să strălucească și să reziste în fața confuziei pe care o aduce modernitatea? Ce ne rămâne? O nostalgie mistuitoare și o întrebare care ne bântuie, chiar dacă rămânem să ne despărțim de arta pură în favoarea superficialității.
