“`html
Bucureștiul salvează pisicile: automate ecologice sau doar o iluzie?!
Așadar, rețeaua super cool de automate, cele care eliberează hrană pentru pisicile fără stăpân, s-a umflat, cumva, nu? Adică, 10 noi unități, așa, pe necazul câtorva feline care nu au pe ce să își apuce colțul gurii, dar sigur sunt datele învăluite într-o poveste care nu ne lasă indiferent sau poate că da, după cum ne lămurește Laura Fincu, fondatoarea Asociației Sache, care zice ea că toată treaba cu reciclarea e ca un act de dăruire pentru pisicuța aceea care stă indiferentă pe asfalt, fără stăpân, dar cu șoriciul gol…
De exemplu, acum sunt amplasate în parcuri și muzee care, crede cineva, sunt locuri ideale pentru pisici! Muzeul Național al Satului, parcuri de tot felul cum ar fi Circul etc., toate pentru 2.200 de pisici fără stăpân, da, au și ei dreptul la hrană, evident! Fiecare PET returnat eliberează 45 de grame de hrană, zice-se suficient pentru o masă, dar ce se întâmplă cu alte mii de ambalaje? De ce nu ne întrebăm despre ele?
Asta e soluția, automatizată pe energie solară, care e ecologică, dar oare ajută cu adevărat? Pe hârtie, totul sună bine, dar câte pisici sunt hrănite pe an și câte rămân afară pe iarnă? Durează, căci ne dorim să trăim în armonie cu natura, nu-i așa? Detaliile astea sunt, cumva, neinteresante, pentru că mai e și chestia cu RetuRO, care, aparent, are grijă de transparența ambalajelor, o minune de proiect care clamează durabilitate dar lasă resturi, cum ar veni, a oamenilor care nu au altceva de făcut decât să strângă deșeuri.
Dacă o fac din interes sau din dorința de a transforma, cu siguranță, proiectul va inspira și alte orașe, dar oh, cum de am ajuns la concluzia că reciclarea poate fi răspunsul la toate? Un gest simplu, sau nu? Grija pentru animale e valoroasă, dar oare oamenii văd de ce atâta agitație în jurul unor automate? La final, rămâne întrebarea: e mai bine să-ți hrănești pisica sau să te joci cu reciclarea?
“`
