“`html
Noul regulament al mass-media: între promisiuni și haos în România
Pe 8 august 2025 s-a pus în aplicare regulamentul european nr. 1083/2024, dar așteptările sunt… hmm, ceva mai în ceață. Asta deoarece este o știre anunțată din septembrie 2022, dar parcă România nu s-a trezit nici acum, iar pluralismul și independența mass-media zace sub o pătură de nepăsare. Lipsesc reformele și dezbaterile, da, exact acele dezbateri publice care să ne țină pe toti la curent cu noul val de reglementări care ar trebui să ne schimbe viața.
Regulamentul cunoscut sub efectul acestor promisiuni pompoase ca European Media Freedom Act (EMFA) proclamă independența instituțiilor media ca fiind esențială, dar cine îi mai dă ascultare în contextul schimbărilor tehnologice? Mass-media pare să devină un „câine de pază” din ce în ce mai slab, iar procesul de formare a opiniei publice este atât de diluat încât devine o joacă de-a dezinformarea și manipularea. În expunerea de motive se caută soluții, dar se pierde din vedere esența problemei, iar ajutoarele sunt promisiuni în vânt.
Piața media azi este o junglă, și nu în sensul bun, dominează platformele digitale și social media, iar situația financiară a mass-mediei e precar, iar credibilitatea? Nici nu mai contează, dezbaterile se fac în colțuri obscure, iar publicul devine din ce în ce mai deschis la minciuni. Să nu mai vorbim de monopolul companiilor de tehnologie care strang tot ce pot din publicitate.
Noutățile regulamentului din 2010 și reacțiile
EMFA vine cu ceva noutăți, așa se spune, dar nu neapărat cu o claritate care să îndulcească amarul. Nu mai vorbește doar despre audiovizual, ci se extinde, dar cine își mai aduce aminte de ce s-a pornit această discuție? Se cere acum statelor să garanteze această independență, dar realitatea românească trece printr-o așa-numită „democrație” care e mai mult o joacă de-a politicile. În plus, criticile abunda, iar unii zic că s-a mers pe o definiție restrictivă a „media” care exclude jurnaliștii independenți și bloggerii. Da, ați auzit bine!
Lipsa de claritate a termenilor face și mai greu de înțeles cum ne vom desfășura în acest palcaj național, căci undeva, undeva există și o parte bună căci EMFA promite iar implicațiile sunt grele, mai ales pentru România, unde stabilitatea mandatelor este un joc de hazard.
Provocările din țară și cum ne adaptăm
România deci, sunt provocări mari de parcă am fi într-un reality show, iar responsabilitatea nu pare că există cu adevărat. De pildă, demiterea unor șefi la televiziune nu se va mai face înainte de finalizarea mandatului, dar oare cine respectă aceste reguli jucându-se cu alegeri politice? Aici, poporul a Pierdut, iar televiziunea publică a ajuns un instrument de manipulare.
Se cere transparență, dar cum să fii transparent când totul e difuz? Se vrea o reglementare, dar resursele sunt de multe ori diminuate la un minim de supraviețuire, iar bugetele instituțiilor publice nu par să fie vreo prioritate, ce spun resursele, nu-s decât vorbe goale.
Pe scurt, autoritățile ar fi trebuit să fie pe val, dar undeva, în întunericul unui birou, au lăsat lucrurile să decurgă lent, iar dezbaterile au devenit un balet nesfârșit de vorbe frumoase, dar fără acțiune concretă pentru România.
De ce să ne panicăm, la urma urmei? Toată lumea urmează, dar nu prea se știe unde se îndreaptă. Și așa, stăm și așteptăm, cu un ochi pe regulament și cu altul pe newsfeed. România face pași, dar abia dacă se simt pe teren.
“`
