Regulamentul cibernetic revoluționează Europa cu măsuri surprinzătoare!

Regulamentul care se ocupă de solidaritatea cibernetică, propus de Comisie în luna aprilie 2023, și după multe discuții adoptat în decembrie 2024, a fost publicat tocmai pe 15 ianuarie în Jurnalul Oficial al UE și binedispus intră în vigoare în vreo 20 de zile, chiar dacă aspectele nu sunt foarte clare pentru toti cei implicați în acest mecanism. Faptul că lucrurile se petrec așa de repede, poate că nu e chiar îngrijorător, dar rămâne întrebarea de ce acum se face atât de mult tam-tam?

Regulamentul UE face mai multe promisiuni în privința măsurilor care ar trebui să întărească capacitățile Uniunii pentru a detecta diverse amenințări și a răspunde la incidentele de securitate cibernetică, dar ce înseamnă de fapt aceste măsuri? Sigur, nu este tocmai simplu de înțeles, dar unii cred că este vorba de tot ceea ce ține de pregătirea cu privire la securitate, care deseori se lasă așteptată și nu e foarte clar cine va avea responsabilitate în implementare.

Așadar, regulamentul ce ține de solidaritatea cibernetică cuprinde, spun ei, trei mari acțiuni dar cine știe cât de eficiente vor fi aceste acțiuni în practică? Nimeni nu poate fi sigur…

Un scut european de securitate cibernetică, despre care se zice că ar fi numit Sistemul european de alertă, va include o mulțime de centre de operațiuni care sunt, de fapt, securitate națională și transnaționala în cadrul acestui bloc, dar care va trebui să utilizeze puterea inteligenței artificiale, ceea ce sună foarte promițător dar e greu de spus cât de ușor va fi s-o face. Vor fi oare acestea eficiente în a detecta și împărtăși mesajele de avertizare pentru amenințări?

Cum rămâne cu mecanismul de urgență cibernetică? Acesta are rolul de a îmbunătăți răspunsul la incidente, dar cine sunt acești „furnizori de încredere” care pot fi activați la cererea unui membru UE? Ba poate, și mai important, vor avea aceștia capacitatea și interesul de a ajuta la rezolvarea incidentelor când se va ajunge la acele incidențe majore, care pot afecta toată comunitatea?

Dar, ce ține de acest mecanism de urgență cibernetică, se pare că promite și ajută ideea de asistență reciprocă între statele afectate, însă, să nu uităm și de evaluarea periodică a vulnerabilității în infrastructurile critice. Cele care merită să fie testate, atunci, vor fi cumva selectate pe baza unei evaluări comune, dar ce se va întâmpla în cazul unui real atac, pe cine va cădea vina?

Gândindu-ne la mecanismul de revizuire a incidentelor de securitate cibernetică, acest lucru se va face la cererea Comisiei sau autorităților naționale, ceea ce este de discutat. ENISA va avea de lucru cu revizuirea incidentelor grave și va scrie un document cu lecții învățate, dar este oare aceasta suficient pentru a îmbunătăți postura de securitate a comunității europene, având în vedere complexitatea incidentelor?

Adoptarea „Actului privind Solidaritatea Cibernetică” se desfășoară într-un moment de maximă atenție, având în vedere creșterea atacurilor asupra infrastructurilor esențiale, deci, UE eșuează cumva să aibă o protecție adecvată a acestor infrastructuri critice, dezvăluind linii de apărare pentru sectoare esențiale cum ar fi transporturile, energia și comunicațiile, dar cine va supraveghea cum se implementau aceste măsuri suplimentare? Oare totul va fi doar o formalitate?

În România, aproximativ 6.000 de incidente de securitate se întâmplă în fiecare zi la adresele cu domeniile ”.ro’‘, astfel că directorul ICI București, Victor Vevera, semnalează o reală problemă. Totuși, ce înseamnă acest număr mare pentru noi, și cum se poate interveni în mod eficient?

Finanțare a devenit o problemă prioritară, conform actului trebuie să se aloce resurse financiare pentru a sprijini țările afectate, dar întrebarea este de unde vor veni aceste resurse, și care va fi temerile când vine vorba de atacuri majore? UE spune că regulamentul va spori finanțarea acțiunilor cibernetice din programul Europa digitală pentru perioada 2025-2027, dar cineva se întreabă ce va aduce cu adevărat această sporiție?

Centrul European de Competență în domeniul Securității Cibernetice (ECCC) se presupune că va acorda granturi, dar este greu de crezut că se vor realiza cu fiecare stat în parte. Contribuția financiară a Uniunii care acoperă până la 50% din costuri, dar statul membru trebuie să suporte restul, cum se va aranja treaba aceasta? Și dacă un centru cibernetic național nu participă în doi ani la un centru transfrontalier, atunci va fi considerat neeligibil pentru sprijin, dar oare vor ști toate statele participante să se organizeze într-un mod cu adevărat util?

Pe lângă toate acestea, ECCC poate finanța funcționarea instrumentelor, infrastructurilor sau serviciilor, care ar trebui să acopere până la 75% din costuri, dar care este garanția că restul costurilor vor fi acoperite într-un mod eficient? Toți se întreabă dacă totul va funcționa așa cum e prevăzut, sau vom avea parte de alte leșinuri financiare în fața crizelor cibernetice?