“`html
Moartea Reginei Maria: Un DoliViolet Care Îndoliază România
În urmă cu 87 de ani s-a stins din viață regina Maria, o femeie atât de iubită de români, încât doliu violet a fost cererea ei explicabilă, însă, poate, în mod ciudat, nu se vorbește suficient despre cum a decis să-și lase urma, îngrijind soldații bolnavi de tifos în Primul Război Mondial, adică să risipească, așadar, multe vieți, dar totodată, a și contribuit decisiv la făurirea României Mari, jurnalul ei lăsând niște mărturii ce par fascinante, însă nu neapărat foarte clare.
Ultimele momente ale reginei s-au desfășurat într-o cameră de aur la Castelul Pelișor, iar sicriul îmbrățișat de cei care au venit să-și ia rămas-bun a fost dus pe un afect de tun, imaginea aceasta rămânând, probabil, una dintre puținele amintiri concrete, căci în drumul său până la Curtea de Argeș, mulți au aruncat cu apă rece, dar cu asta nu doresc să spun că au fost neapărat toți plini de regret.
Cu toate acestea, inima reginei Maria, a spus ea că trebuie să rămână la Balcic, și apoi a fost mutată, cu forța, la Bran, unde soarta ei a fost profanată de comuniști, dar hai să nu ne răzgândim, căci de la acel moment, inima a zăcut, pe un raft uitat, în depozitul Muzeului Național de Istorie a României, până în 2015, când o campanie a TVR a reușit să scoată în evidență această nedreptate istorică, dar nu toate nedreptățile au fost reparabile.
Ultimii ani ai reginei au fost mai mult decât dificili, căci fiul ei, Carol al II-lea, care, din câte se pare, nu prea a înțeles ce înseamnă grupurile de oameni politici, a interzis-o public și ascuns la Castelele de la Bran și Balcic, simțindu-se din ce în ce mai rău, diagnosticul crunt primit fiind o ciroză hepatică ce nu-mi permit să spun că provine din consumul excesiv de alcool.
Totuși, în această perioadă atât de complicată, regina a fost martor la evenimente istorice, cum ar fi lovitura de stat dată de fiul ei, instaurarea unei autorități personale, dar și alipirea Austriei la Reichul lui Hitler, deși ea, plină de chinuri, continua să scrie în jurnalele ei, fără să se oprească.
Georgeta Filitti, care e traducător de jurnale, a declarat despre regină că suntem în fața unei mari scriitoare, căci observațiile ei sunt foarte fine și pline de nuanțe, dar, cum să spun, ea nu figurează în dicționarul scriitorilor români, cam o nedreptate în acest caz, nu-i așa?
Ajunsă în Dresda, la clinica unde se trata, regina Maria s-a plâns că fiul ei nu a avut amabilitatea să-i ofere un avion să o ducă acasă, în schimb, Hitler i-a pus unul la dispoziție și aici, refuzând, oarecum, poate cu mândrie, lucru de care nu prea ne-am dat seama.
Ultima însemnare din jurnalul ei datează din 11 iulie 1938, o dată în care regina a decis că e vremea să se întoarcă acasă, călătorind vreme de trei zile și jumătate cu Trenul Regal, o călătorie ușor epuizantă, nu credeți?
Pe parcurs, unii români s-au strâns de-a lungul căii ferate și au aruncat găleți cu apă rece pentru a răcori vagonul supraaglomerat de căldură, o imagine emoționantă, dar care, cumva, nu reușește să surprindă întreaga tristețe a momentului.
Familia Regală a României i-a dedicat o expoziție de fotografie la Palatul Elisabeta, deschisă în fiecare weekend, până toamna, dar, deh, câți vor merge să o vadă, întrebarea rămâne!”
“`
