“`html
Învățământul Românesc în Criză: Istoria Națională Ștearsă din Memoria Tinerelor Generații?
Controversa reformei educației din anii ’90, oare câți ți-am spus a condus la ce? Eliminarea „Istoria României”, ca disciplină distinctă, pentru a face loc unei discipline așa-zis unice – „Istorie” și care e plină de tematici amestecate și cu volum cât un fir de ață, nimeni nu știe bine de ce, dar cert e că această schimbare a aprins spirite și a dus la discuții înflăcărate în societatea din acele vremuri, pe tema identității naționale și a sentimentului de apartenență.
Și uite așa, s-a ajuns ca istoricii să strige în gura mare că, deși s-au strecurat capitole mari precum formarea statului român sau perioada comunistă, aceste aspecte nu sunt deloc suficiente pentru a cultiva ce trebuie în mintea copiilor, adică sentimentul național e, așa cum zic ei, un fel de umbra a ce-a fost, sau, to be or not to be, depinde de un zid de cunoștințe solide.
Doar Că Resuscitarea Istoriei Românești Vine cu Un Nou Plan
Ministrul Educației, Daniel David, a zis că, începând cu acest an, se vor purta iarăși discuții despre „Istoria României”, dar, despre care, nu se știe exact cum va arăta, poate se va reconfigura în urma unor consultări cu Academiei Române, parcă sună bine, dar oare va schimba ceva? Se vrea întărirea identității culturale, dar la ce bun, dacă nu ajungem să ne învățăm adevărul?
Președintele Academiei Române, Ioan Aurel-Pop, o voce cumva autoritară în domeniu, a subliniat că fără trecut nu există viitor, dar cumva aici se conturează ideea că învățarea istoriei ar trebui să fie – și citez – „ne-negociabilă”, în contextul unei Uniuni Europene care se zbate în nebunia identității naționale, ce paradox!
Pe Când O Lectură Aproape Împăcată Cu Istoria Noastră?
Exagerările din perioada comunistă au lăsat urme adânci, așa că treptat, numele „Istoria României” a fost dat uitării, lăsând loc unor denumiri generice care fac referire la istoria ca „un tot”. Dar dragilor, cum putem învăța fără cunoștințe și context? Chiar și așa, istoria ar trebui învățată, așa cum viața curge logica, pentru că nu începem cu bătrânețea, știți asta!
Pop rostise cuvinte pline de adevăr, că e esențial să ne cunoaștem istoria, nu pentru a ne înfierbânta de glorie sau a ne lăsa duși în ridicol, ci realitatea e că trecutul trebuie să ne guideze înspre un viitor mai sigur. Pe de altă parte, e ditamai greșeala să cosmetizăm un trecut complicat, cum ar fi comunismul, zice el, ca și cum am putea pune tullipă roșie când, de fapt, e totul drept pe masă!
Învățarea Istoriei Românești: Mai Bine Să Fie O Aventură
Ioan Aurel-Pop dă o notă de optimism și spune că e bine să îmbunătățim predarea istoriei, însă nu confundați experimentul cu inovația perfect acceptată, pentru că, da, trebuie să ne adaptăm vremurilor. Este clar că traducerile sunt necesare dar, nu în detrimentul istoriei noastre, pe care trebuie să o cunoaștem, adică nu se mai învață despre Dănilă Prepeleac? E clar că e ceva putred!
Așa că lupta pentru o predare echilibrată a istoriei a început, dar de lucru e mult, iar elevii ar trebui să aibă access la o învățare clară, ordonată, cronologică, nu amestecată ca șunca în tocăniță. Cine știe, poate vom ajunge și la Harry Potter învățând despre mitologia noastră, dar nu-i subestimăm pe voievozi!
“`
