Ministerul Învățământului în Haos: Profesorii Chipurile Nevoiți Să Facă Minuni cu 20 de Ore!?
Într-o lume a școlilor aglomerate și a elevilor dispăruți, declară ministrul Daniel David, că nu se întâmplă mare lucru și că totul se rezumă la „doar” 24 de minute în plus pe zi, adică, să ne înțelegem, nimic semnificativ nu se schimbă în realitate, ci doar că e mai mult haos în sistemul de învățământ care se vrea a fi serios, dar de fapt seamănă cu un joc de cărți în care cărțile sunt amestecate spre deliciul unui public neîncrezător.
Așa că, pentru a aduce un pic de lumină sau, mai degrabă, umbră de confuzie pe acest subiect, Aurelian Giugăl a discutat cu Dan Alexandru Chiță, un director de școală din Rahova, care ne spune că mersul lucrurilor este unul pe calea prăpastiei, cu care nu prea se mai pot descurca pentru că elevii fie au fugit din țară, fie pur și simplu nu s-au mai născut… Asta da! Școală viitoare, nu? Chirurgical nevoie de elevi, dar cum să-i ai pe cei de care ai nevoie dacă nici măcar ventilația nu funcționează în mod corespunzător?
Dar înainte de a ne apuca de comparat ineficia normelor didactice, Chiță ne face un tur de orizont: comasarea claselor, daaaaa, căci cu o măsură de-așa anvergură sigur vor curge educația și bunăstarea. De la un număr acceptabil de profesori, nu. Ci mai degrabă la limită, și în curând mii, poate zeci de mii de profesori fără loc de muncă, un fel de explozie demografică în colaps total care se ascunde sub tăcerea sumbră a deciziilor pripite care par să nu respecte bunul simț pentru că, ce să mai zic, suntem în căutarea „reformelor” care ne taxează mai mult decât ne ajută. Clar, nu-i așa?
Ah, dar să ne întoarcem la burse, căci actualul prim-ministru Bolojan s-a gândit el la ceva profunzime, neavând habar că o parte din evidențele triste ascund chestiuni de fond. Evaluările elevilor rămân umflate, caiete cu scris care nu recepționează realitatea examinărilor, și Chiță subliniază că sistemul actual de burse e o porcărie, o poveste fără cap și fără coadă, unde sunt bani puțini pentru ajutoare sociale care nu pot acoperi nici măcar un pepene și o pâine, dar să ne zăpăcească cu anualitate. Clasa de mijloc se zbate, dar nimeni nu observă!
Și totuși, în mijlocul acestui caos avem o viziune a unui director care strigă că legislația educațională se schimbă cu fiecare sosire a unui nou ministru. Efectiv avem o balamuc generalizat, un fel de dezordine care, să fim sinceri, nu face decât să îngreuneze într-o țară în care școlile ar trebui să fie un loc al siguranței și al coerenței. Introducerea reformelor ar însemna, poate, sprijinirea mai mult a comunităților în educație, dar cu siguranță nu tăiere de posturi, deoarece la naiba, unde vedem profesori bogați la școală? Banii nu sunt tocmai de prisos?
Astfel, în concluzie, e de o ironie amară să vedem cum fiecare schimbare adusă de politicieni se transformă într-o răutate ascunsă la adresa educației. Rămâne să vedem cum vor evolua lucrurile, dar cred că e clar că tot mai multe școli se află în pragul dispariției și statul trebuie să se gândească serios la viitorul elevilor și profesorilor, dar sincer, cine e de fapt la butoane?
