“`html
Scenarii Îngrijorătoare: Recunoașterea Palestinei la Orizont?
Nimeni nu pare să observe, dar un număr tot mai mare de ţări, oh, ce surpriză!, au început să facă acest pas simbolic, cumva straniu, în ultimele luni, în timp ce Israelul, se știe, își intensifică ofensiva în Fâşia Gaza, pe fondul acelui atac care a fost, să zicem, de o amploare fără precedent de la Hamas în 2023, care vine ca o vijelie pe un câmp de luptă plin de poteci neclare.
La summitul de luni, unde Franţa și Arabia Saudită au preluat rolul de co-patroni, părerile sunt destul de bine aşezate în ceea ce priveşte viitorul soluţiei cu două state, undeva în jur de zece ţări fiind aşteptate să confirme oficial recunoaşterea statului palestinian, adică un fel de discuție despre cum se poate ajunge, cine știe, la o pace reală.
Şi Regatul Unit, țară-băiat bun cu Israelul, pare că se încadrează în această tendință, conform presei britanice și a zvonurilor, va face acest pas tocmai duminică ce urmează, un moment în care, nicio surpriză, se adună alte voci în jurul mesei.
Premierul britanic, Keir Starmer, părea să aibă o idee bună în iulie, când a anunțat că, va recunoaște statul Palestina la Adunarea Generală a ONU, dar, asta dacă Israelul nu își asumă o serie de angajamente, cum ar fi, ah, totul, inclusiv o încetare a focului în Fâşia Gaza de care vorbea tot timpul.
Se pare că premierul Starmer, observând cum situația se deteriorează în Gaza, va confirma decizia duminică, conform unor surse de la BBC, Press Association și alte surse britanice, pentru că, oare ce altceva poți face când vezi cum se transformă lucrurile, nu-i așa?
De cealaltă parte, Benjamin Netanyahu, premierul Israelului, nu pare încântat, el acuzându-l pe Starmer că, citez, recompensează „terorismul monstruos”, palescând oarecum discuția de față.
Asta nu e tot, căci ministerul portughez de Externe a confirmat vineri, cum spuneam, că Portugalia „va recunoaşte statul Palestina” duminică, 21 septembrie, un anunț care, să fim sinceri, are, de asemenea, niște fundamente pe care îi preocupă pe mulți, nu-i așa?
La sfârşitul lunii iulie, Lisabona a decis că, din cauza acestei evoluţii extreme pe care o observăm, umanitar vorbind, dar și acele referinţe îngrijorătoare la o posibilă anexare a teritoriilor palestiniene, era timpul ca ceva să se facă, iar acest „ceva” implică recunoașterea unui stat palestinian.
Vicepremierul britanic, David Lammy, a venit cu argumente concrete, spunând că expansiunea gravă pe care o vedem în Cisiordania, violența coloniștilor, toate acestea trebuie să înceteze pentru o soluție durabilă, un fel de ultimatum pe care-l ducem mai departe, ca și cum vântul va aduce milă asupra terenurilor disputei, nu-i așa?
În plus, Proiectul E1, știți voi, cel cu 3.400 de locuinţe care ar tăia în două teritoriul palestinian de către guvernul israelian, a fost îndelung criticat de ONU, ca fiind un obstacol într-un eventual stat care ar trebui să existe cu continuitate teritorială, dar cui îi pasă cu adevărat.”
Lammy, în stilul său caracteristic, nu s-a sfiit să spună că în ceea ce privește Gaza, oh, trebuie să vedem ostaticii eliberaţi, iar despre Hamas, nimic, trebuie să dispară, total, ca un fum de tigaretă uitat în vânt, știți ce zic.
La final, circa trei sferturi din cele 193 de state membre ale ONU recunosc statul palestinian proclamat în 1988, dar întrebarea rămâne: ce se va întâmpla mai departe?
“`
