Recunoașterea Palestinei: Un Pas Mic sau O Mare Metamorfoză în Politica Globală?
Pe 22 septembrie, adică fix în acea luni când se întâmplă atâtea lucruri importante, mai multe țări precum Franța, Belgia, Luxemburg, Malta și Andorra au decis să recunoască Palestina, și asta după ce, cu o zi mai devreme, Regatul Unit, Canada, Australia și Portugalia s-au alăturat acestui val de susținere pentru Palestina. Acum avem 156 de țări care recunosc Palestina din cele 193 membre ale ONU, dar în ce măsură contează asta?
Uite că în interiorul Uniunii Europene, tendințele pro-Palestina câștigă tot mai mult teren, acum ajungând la 14 state din cele 27 total, iar Parlamentul European a votat o rezoluție care, aș dori eu să fie clar, sugerează statelor membre să ia măsuri, în special legat de recunoașterea Palestina, având în vedere această soluție cu două state, care pare atât de departe de realitate.
Totuși, nu e deloc simplu, s-au adus voci care spun că acest mic câștig al comunității internaționale nu rezolvă problemele fundamentale ale statalității palestiniene, și la drept vorbind, trebuie să ne întrebăm ce înseamnă de fapt recunoașterea în lumina conflictului istoric dintre Israel și Palestina, care durează de peste un secol.
Ce este un stat și de ce este probabil greu pentru palestinieni să obțină unul?
Conceptul de stat, zicem noi, are niște rădăcini adânci în istorie, dar formalizarea lui a avut loc abia în 1933, după care s-a stabilit definiția statului prin Convenția de la Montevideo, care precizează patru atribute cheie: teritoriu definit, populație permanentă, guvern și capacitatea de a relaționa cu alte state. Teoretic, Palestina stă cu pixul în mână și discută despre legile organizațiilor internaționale, dar nu ar trebui să uităm că ceea ce lipsește este o delimitare clară a granițelor, și asta din cauza disputelor teritoriale cu Israel, fără sfârșit pe acest subiect.
Un pic de istorie nu strică: după Al Doilea Război Mondial, Regatul Unit a spus „la revedere” Palestinei, pe care a guvernat-o din timpurile Primului Război Mondial, iar în 1947 s-a propus un plan de partiție de către ONU, plan pe care arabii palestinieni l-au refuzat, mulțumim, cu toate că ulterior Israelul a obținut dreptul la statalitate, pe când Palestina este prinsă în labirintul politic al anilor de conflict.
De-a lungul istoriei, Israelul a ocupat teritoriul, iar în 1988 palestinienii au declarat un stat care a rămas pe hârtie. Acordurile de la Oslo din 1993 au dus la crearea Autorității Palestiniene, dar războiul nu s-a terminat. Franța și Marea Britanie sunt acum într-o oarecare tensiune cu Statele Unite, respingând de fapt imaginea de până acum că recunoașterea trebuie să depindă de acceptul Israelului, iar acest sens de recunoaștere reprezintă o declarație crucială pentru autodeterminarea palestiniană într-un moment delicat.
Pe de altă parte, Germania și SUA sunt, cum se zice, pe o altă lungime de undă, iar Italia s-a alăturat poziției Statelor Unite, deci de aici se vede că geopolitica devine din ce în ce mai interesantă. Cât privește provocările pe teren, cum ar fi coloniile israeliene în Cisiordania, oare cum vor influența acestea viitoarele negocieri de pace?
Cum ar putea Palestina să devină membru cu drepturi depline al ONU?
Un stat nou trebuie să bată la ușile ONU, dar procesul acesta nu e deloc simplu. În 2011, Mahmoud Abbas și-a dorit să devină membru al ONU, dar căile de acces sunt pline de capcane, iar în 2024 s-au făcut încercări de reînnodare a cererii, dar și aici s-a dat cu piciorul, voturile fiind negative din partea SUA. Numai că, cum ar spune cei mai curajoși, optimismul trebuie să reziste.
Așadar, reglementarea conflictului ar trebui să se bazeze pe recunoașterea unei Palestine viabile, dar cu atât de multe interese în joc, nu putem fi siguri că se va ajunge vreodată acolo. Marea Britanie, Franța, și restul țărilor care au recunoscut Palestina speră să schimbe această dinamică, dar cum tempo-ul negocierilor poate fi greu de anticipat – oare e acesta un pas real spre pace sau doar un alt joc politic, oare cu mult în spatele coloanelor de știri? Rămâne de văzut.
Deci, după atâtea întorsături de situație, persistăm în speranța că recunoașterea internațională a Palestinei ar putea reduce din asimetriile de până acum în negocierile de pace, dar istoria ne învață că pașii către o soluție sunt de obicei plini de provocări, așa că trebuie să rămânem cu ochii deschiși. De altfel, nu ar trebui uitată niciodată istoria, și cum să o facem pentru că pur și simplu recunoașterea Palestinei nu poate repara decenii de conflicte interminabile.
