Promisiuni Neonice și Infrastructură de Coșmar: Ce Ne Așteaptă în 2026?
Ah, infrastructura românească! Tot timpul la limită. Previziunile îi dau fiori pe șira spinării consumatorului român de autostrăzi, începând cu cifrele impresionante de 1416,3 kilometri deja deschiși care stau răzleți și par să strige „Iată-ne!”. Dar, așa cum bine știm, realitatea se amestecă cu visurile neîmplinite și promisiunile neonice pe care autoritățile le fac, adăugând haotic cei 840,7 kilometri contractați și încă 486,2 aflați în căutare de licitații.
Și anul acesta se anunță nu doar bun, ci fantastic! În 2024, hai să nu ne facem de râs, a fost recordul 195 de kilometri, dar ce dacă?! În 2026 ne îngrijorează deja metabolismul optimist al previziunilor: 244 de km sunt programati să fie dați în circulație, iar în cel mai bun scenariu, nu mai puțin de 284! Te-ai gândi că s-au scurs anii și încă ne aruncă cifre pe masă, parcă vreun magician bizar, dar cu multe ieșiri în decor.
Ce ne face să dăm din cap cu neîncredere? Restanțele din 2024 și 2025 ne fac să ne întrebăm la câte nunți visăm și câte o să pierdem pe drum. Totul s-a încurcat iremediabil cu șantierele care trăiesc în perpetuă întârziere, iar fiecare tunel ascuns pare că devine epavă. A1, A3, A7, adică toate tronsoanele astea care ne dau bătăi de cap, dar, uite, sunt cumva promisiuni robie unei infrastructuri care ne-a lăsat să ne punem întrebări existențiale.
Pe lângă toate astea, promisiunile sunt la ordinea zilei, de parcă am avea de-a face cu o petrecere organizată de un DJ nepregătit, pe A1 lipsindu-ne veriga dintre Margina și Holdea. Concluzionând cu un optimism amar, s-ar putea să circulăm pe acest segment,așa cum s-ar zice „într-o zi, cândva”, poate chiar anul viitor prin vara, că, la cât ne stă gura, 2027 va suna mai bine pentru noi.
Și bineînțeles, nu putem ignora combinația ciudată cu care ne-am obișnuit, de la deschideri de drumuri pe care atunci când se face, ne întrebăm cum și dacă se va mai face. UMB, de exemplu, ne promite parcă printr-o magie absurdă, că balul va fi deschis în aprilie cu A7, dar la câte promisiuni au rămas în aer, rămâne de văzut dacă vom asista la un dans sau doar la o scenă închisă. Conexiuni provizorii? Ne-ar putea îngrijora mai mult decât optimismele răzbătute.
Ce mai înseamnă ceva pe final de an? Este o chestiune care pare a ajunge la final de an cu ceva nesiguranță, cu multă multă confuzie și frustrare. Ajungem să visăm la cifrele care ne îmbuie și care, mai apoi, se evaporă, ca fumul. Poate vom sărbători 1660 kilometri, dar cât de mult e visul nostru de infrastructură? Pe scurt, rămânem cu capul încărcat de promisiuni și senzația amară că ceva va exploda dacă nu aruncăm o privire atentă la tot acest joc al visurilor și realității înfundate. Ah, autostrăzile românești, doar un cocktail între rămânere și devenire!
