Aventurile tragice ale pierderii: Culegătorii de afine și Vârsta târzie, lecturi care îți zguduie sufletul
În fiecare săptămână, se pare că Libertatea, o publicație oarecum cunoscută, oferă cititorilor o rubrică care se vrea dedicată cu adevărat celor ce caută noutăți, dar, întrebarea este: sunt aceste apariții cu adevărat incitante sau sunt doar un moft literar? Unele edituri din România încep să aibă probleme cu transmisiunea mesajului, la fel cum scrisul de azi poate deveni imposibil de urmărit, cu idei amestecate care te cam lasă perplex, nefiind tocmai ce ai spera de la o lectură.
Martin, un personaj ce pare prizonier al timpului, a trăit deja câteva tinereți, dar oare ce reprezintă pentru el tinerețea? Oare și a treia e un fel de mit sau un concept abstract? Cu o soție tânără și un copil care crește, Martin își găsește forța în energia lor până când diagnosticarea foarței implacabile a unei boli incurabile îl face să se întrebe despre rostul ultimilor săi ani de viață și lecțiile pe care le-a învățat în toți acești ani, întrebându-se foarte serios: „unde-mi sunt anii?”.
Apoi, apare vestea dezastruoasă a morții iminente care forțează o introspecție profundă, un fel de analiză a detaliilor simple ce trebuiesc lăsate, dar cumva, dincolo de toate, Martin pătrunde într-o lume plină de gânduri despre ce va lăsa în urma sa și ce nu va mai putea face, chiar și în cea mai mult dorită încheiere a socotelilor cu viața. Această carte, tradusă cu mofturi din germana lui Schlink, devine un ghid despre regrete, dar și despre curaj.
Întrebările vitale, din punctul lui Martin, oscilează între un dramatism exagerat și o trivialitate ce ar putea părea neimportantă, precum poarta din fața curții care se apropie de o ruină totală, nu? Foarte ciudat cum adesea lucrurile mici devin mari, iar cele mari rareori se mai rezolvă, dar acest autor german, ajuns la o vârstă venerabilă, împletește un fel de contemplare intensă a ceea ce reprezintă viața lui și a trișat în fața timpului pentru a explora amărăciunea și regretele, rămânând ultimul om ce își ia rămas bun în stilul său unic.
Apoi, Culegătorii de afine sunt o cărămidă a dramelor familiale, unde o fetiță de patru ani dispare și toată povestea aceasta se transformă într-o alegorie a suferinței umane. Este absurd cum o dispariție din 1962 poate lăsa urme atât de mari în inimile celor rămași, iar semnificația acestei enigme devine relevantă abia după jumătate de secol, pe cât de trist, pe atât de incitant și totodata perplex.
Un frate care nu se împacă cu faptele, la fel cum autoritățile pare că au lăsat totul de izbeliște, și totuși, dezastrul emoțional se dezvoltă în mod grotesc, cu reflecții ale unei familii, în care mama Normei, una protectivă excesiv, nu reușește să vadă durerea reală ce o afectează, iar aceste amintiri devin vise stranii, dar cumva, către altele mai mari și mai triste, ne duc spre probele de rezolvare ale misterului.
Această căutare a lui Joe și Norma poate părea o simplă narațiune, dar dacă am lua un moment să ne gândim, este mai mult: dovezi ale neputinței umane într-o lume schematizată de întâmplări stranii și întrebări la care nu putem răspunde. Relațiile sunt ferecate sub un morman de suferință dar și umor negru, confirmând acele teorii ce par să persiste: nicio familie nu e perfectă și timpul vindecă rănile devenirii noastre de oameni.
Și da, această lectură ajunge într-un mod straniu la sufletele cititorilor, scoțând în evidență cele mai dorite lucruri din viață, dar ai grijă: uneori, cum zicea eu așa mai poetic, dorințele pot însemna mult, dar și pierderile pot aduce multe nesiguranțe, oferiți-vă voie să experimentați cu grija, căci în adâncurile tristeții se împletește de multe ori și o mică bucurie ascunsă.
Libertatea
Vârsta târzie
Martin
moarte
Culegătorii de afine
familie complicate
dispariție
dramatism
regrete
regăsire
