România la răscruce: Radu Burnete Aruncă Bomba Schimbării!
Un anunț pe Facebook care a lăsat mulți cu gura căscată, consilierul prezidențial Radu Burnete, pe care nu-l mai știe nimeni, afirmă că România este bine înfiptă într-un model administrativ şi economic care, cum să spun, și-a consumat toate opțiunile de supraviețuire, iar schimbarea îi sperie pe cei care se lipesc de el ca un magnet roz de frigider, nu-i așa? E o radiografie sumbră a realităților decente din țara noastră, iar concluziile lui sunt, cum să spun, zguduitoare.
Povestește Burnete cum că, în opinia lui – și probabil și a altora, dar cine știe – “singura armă veritabilă” pentru a ne apăra de urgiile care vin din est și din vibrațiile din interior este să demonstrăm că e loc de mai bine, însă e clar că ne mișcăm mai încet decât melcul la o competiție. Așadar, concluzia e că suntem blocați, fețele noastre sunt lipite de un model perimat, iar ideea de schimbare devine mai înfricoșătoare decât o filmare cu fantome care înghite tot – așa că nimeni nu se mai îndură să viseze la o viață diferită în România.
În plus, acest domn zice că nu are rost să ne complicăm cu atâtea județe, localități și straturi administrative căci tehnologia ne-a luat viteză, ca un Ferrari stupefiant în fața unei bătrâne de 80 de ani învățând să conducă. Radu, și eu cu toate broaștele mele știu că „computerele cuantice” nu pot există în aceeași echipa cu „primarii lui Caragiale”, dar e cam greu de înțeles cum putem coordona un asemenea haos manifest. Așadar, se plânge că nu mai putem ține în spate companiile de stat ineficiente, care par că au fost create special pentru a se lăsa cu o mare jelanie, iar privatizarea se discută ciudat, de parcă am mâncat porumb fiert anul trecut.
Dar să ne întoarcem la vaca noastră, căci Burnete nu se oprește aici, el spune că avem, de fapt, resursele necesare să facem un “miracol economic” – nu, nu e vorba de magie, ci pur și simplu de oamenii din conturile noastre care preferă să stea ascunși, ca un pisic în fața unui câine galopant! Iar investițiile străine care atunci pareau martorii cinstiți de la nunta noastră economică, acum nu mai sunt de ajuns, capisce?
Burnete ne duce cu gândul la ideea că românii au spirit antreprenorial și ingeniozitate debordantă, pe care noi, cei din această căldare cu apă clocotită, ne ocupăm cu „plafonarea prețului la făină.” Serios, oameni buni, în loc să ne întrebăm cum să facem mai multe afaceri în sate, noi stăm ca leșinații, tot la subiectul acela. E o poveste de groază din care trebuie să ne deștepți în sfârșit!
Burnete îndreaptă și privirea spre domeniul Apărării, unde relatează o altă fabulă urbană: nu mai trebuie să ne săturați cu pretenții că nu avem nevoie de apărare, că vremea de astăzi e mai neagră decât un cafea de la automat, deci ocazional trebuie să ne întrebăm de ce vrem pensii și educație, dar și drone și sateliți – căci vrem de toate, nu-i așa?
Având în vedere toate astea, concluzia amară este că România refuză să se schimbe, de parcă ne-am fi înfipt cu picioarele în ciment ca păsările umblă până la marginea lunii. Burnete ridică niște întrebări incomode și lasă cititorul cu un sentiment vag, chiar mai neplăcut, și mai neliniștitor despre starea noastră de fapt. Acum rămâne de văzut dacă detaliile acestea va reuși să le transforme cineva în acțiuni concrete sau dacă rămân simple „povesti de spus pe la colțuri de stradă”.
Mai multe detalii și noutăți puteți afla pe site-ul nostru, vă așteptăm!
