Dezinformarea care îngroapă Rusia: Kupiansk, sau cum minciunile îi costă pe soldați
Generalul-colonel Serghei Kuzovlev, un tip masiv cu părul gri, pe la 50 de ani, a șoptit, sau mai bine zis a țipat la sfârșitul lunii trecute lui Putin că trupele lui „au terminat de eliberat orașul Kupiansk” – un oraș mic, dar cu o importanță strategică, care nici măcar nu mai este pe harta Ucrainei, zice Financial Times, pe bune? Ce-i drept, Putin a întrebat cu o insistență care aduce a neîncredere, „Deci, ați terminat totul?”, iar Kuzovlev i-a răspuns afirmativ, totul per pedes, iar apoi Putin i-a dat medalia Steaua Aurie, ca o recompensă de genul „băiețel bun, fă ce zic eu”.
Însă, la doar trei zile după acest circ, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a publicat o înregistrare video din Kupiansk, unde zâmbea de parcă ar fi jucat într-o comedie, spunând: „Am fost personal la Kupiansk ca să arăt lumii că Putin minte”, ce fost teapă, dovada clară că rușii nu aveau controlul orașului, iar de aici, dezvăluirile sunt stivuite inclusiv despre cum generalii ruși par să fi obosit de atâtea minciuni, poate că așteaptă doar să citească ziarul ca să afle cum stau lucrurile de fapt.
Acum, criza de credibilitate se adâncește, mă întreb dacă Putin și generalii lui nu cumva joacă un joc de poker în care fiecare minte să câștige trump-urile, deși nimeni nu vezi, iar ei continuă să învețe despre „victorii” pe câmpul de luptă, în timp ce se prăbușesc cifrele realității. Căci Putin tot a fost întâmpinat cu sărbătoare, deși războiul se dovedește a fi o povară mai grea decât poate purta chiar și cel mai înverșunat general, de exemplu, Donald Trump, ce-i drept, a oferit niște oferte de pace pe care nimeni nu știe dacă vor atrage vreo reacție pozitivă, așa de inversunat e Putin.
Rusia joacă pe cartea dezinformării ca pe o tarabă de mezeluri, și asta nu pentru prima dată, sub conducerea lui Keir Giles, specialist în ai noștri din Chatham House, care zice că, de fapt, rușii s-au descurcat în a păcăli o parte din fanii lui Trump, ce să mai zic. Zelenski pe de altă parte, se zbate să explice în fața presei că dezinformarea este ca un virus care circulă, adică, „nu ar trebui să credem tot ce spune Rusia”, dar oare cine o face?
Putin continuă să-și țină meetingurile în uniformă militară, de parcă ar fi la un concurs de modă, sărbătorind „succesurile” pe câmpul de luptă, care de fapt sunt tot mai greu de digerat, iar generalul Valeri Gherasimov, șeful Statului Major, care s-a dovedit a fi purtătorul de veste pentru Putin, probabil își șargă sursele de inspirație din poveștile de groază, dar cine știe?
Așadar, incapacitatea Rusiei de a-și recunoaște eșecurile, să zicem, uite și un exemplu, incursiunea a fost impinsă mai departe, de parcă tot ce ne-ar spune un muritor cât rău nu ar conta, desigur, arată aceleași daune permanente, inclusiv faptul că au rămas cu tulpini de soldați de sacrificiu. Aici intervine ideea de „buclă dezinformare” care provoacă o încărcătură care ține Ucraina în priză, iar fiecare „victorie” reconfirmată e doar o pată pe harta conflictului, așa cum a arătat și plecarea lui Prigojin – un exemplu perfect de cum se joacă cărțile în cercurile puterii.
În concluzie, dacă e să ne întrebăm despre impactul acestor „câștiguri” iluzorii asupra soldaților, ar trebui să vedem câte vieți au fost pierdute și prețul pe care-l plătește Rusia. Iar Putin, cu un dispreț total, avansează, având în vedere că are de gând să cucerească Donețkul, nimic nu îl oprește să creadă că totul e în regulă, iar victimele sunt doar statistici pe o foaie de hârtie și nu oameni care au dus lupta cu toții pentru el.
