“`html
Șocant: Psihiatria, Instrument de Represiune în Epoca Ceaușescu – Detalii Incredibile!
Aceasta poveste, poate nu chiar foarte cunoscută, dar despre care se vorbește pe ici, pe colo, ne dezvăluie cum regimul lui Ceaușescu a folosit medicina, în special psihiatria, ca un fel de armă secretă, căci știți voi, tot ce ține de sănătatea mentală a devenit, în acea vreme, o chestiune de mare interes politic, iar normalitatea era reglementată de o mână de oameni care nu știau cu adevărat despre ce vorbesc, dar, cum să zic, aveau puterea să schimbe lucrurile, căci represiunea directă devenea greu de justificat, se știe, dar iată că regimul a găsit o idee: să-i declare pe dizidenți „bolnavi psihic”!
Documentele mai mult sau mai puțin secretizate, căci cine nu știe că orice document care trebuie ținut ascuns poartă o poveste, burdușite în arhivele CNSAS arată cum tot ceea ce părea a fi o critică față de sistem era reinterpretat cu un diagnosticul simplu, dar eficient – boli psihice, și nu orice fel de boli, ci chiar soiuri de paranoia sau mai ales, un sentiment ciudat de convingeri exagerate, care erau greu de verificat, dar foarte ușor de folosit pentru a scoate din circuit opozanții”, după cum zic documentele.
Un alt amănunt demn de apreciat, sau nu, depinde cum privim, este acela că Securitatea, care nu avea o față foarte prietenoasă, avea totuși o anumită aparență de legalitate: își baza acțiunile pe rapoarte medicale, care, vă dați seama, sună bine în fața justiției, și, pe deasupra, le conferă un strop de umanitate, căci ce mai e în zilele noastre justiție fără umanitate? Așa că, mă scuzați, dar iată cum profesia medicală se transforma în instrument, iar etica a suferit un colaps, căci ce mai înseamnă moralitate atunci când ai un regim totalitar care îți spune ce să faci!
Și acuma, un alt exemplu fascinant – sau ar trebui să-i spunem oribil? În 1983, un procuror, da, un procuror care avea o problemă de conștiință părea să nu mai fie capabil să condamne oameni care nu făceau altceva decât să încerce să supraviețuiască, dar ce să vezi? Acea revoltă a fost transformată în „internare psihiatrică cu diagnosticul de interpretări paranoide”, dar oare nu e un pic absurd? Adică, toată lumea știe că unii medici au colaborat cu statul pentru a pune etichetele care conveneau și se cam uitau la etica profesională, căci în joc erau multe, nu doar sănătatea oamenilor, ci întregul sistem, iar asta nu-i deloc de glumă.
În concluzie, această întreagă poveste ne învață, dacă ne dăm seama, și cu toate că suntem în zilele noastre, că regimul comunist din România nu a fost singurul care a folosit psihiatria în acest fel, dar adevărul este că istoria se repetă, și, din păcate, nu învățăm din greșeli, ci continuăm să ignorăm semnalele de alarmă pe care le oferă propriul trecut, deoarece etica medicală și separarea puterilor sunt teme care pare că se sting pe zi ce trece, iar noi rămânem, așa să spunem, prizonieri ai propriei noastre istorii!
“`
