Promisiuni Mari și Frumoase, Dar Cât de Credibile? Timișoara Sportivă în Așteptarea Faptelor
Într-o capitală a Banatului, se scriu vorbe care par să aibă farmec, însă acestea devin mai degrabă un cacat pe fondul unei lipse crase de fapte în handbal și baschet la seniori, unde continuăm să asistăm la promisiuni care nu se concretizează. Evident, una dintre aceste mari promisiuni că violeții vor juca în cupele europene, lansată de Aurel-Viorel Șerban, nu s-a împlinit, sala iubită rămâne nefinalizată, ceea ce stârnește întrebări despre credibilitatea tuturor acestor vorbe goale care sunt tot mai greu de digerat pentru public, vorbind desigur despre Alexandru Dedu care e acum manager în secția cu mingea mică.
Oameni care au fost învestiți pe parcursul anilor par să nu-și îndeplinească promisiunile, iar Timișoara, puternic impresionată de aceste vorbe de bine, devine martora unei serii de promisiuni goale care duc mai repede la dezamăgirea publicului, ce nu face decât să întărească ideea că situația de față nu va schimba curând, mai ales cu un astfel de stil de a amâna faptele pentru futuri neclare. Par mai curând doar epuizarea unor vorbe mari fără fapte palpabile care să susțină toate aceste promisiuni.
Spetele acestea în care eficiența s-a dovedit a fi și o modalitate de încurajare optimistă dețind o notă de haz, dar când vine vorba de realitate, sportul timișorean este departe de ceea ce s-ar putea dori el să devină, mai ales că faptele nu prea vin la pachet cu ele, lăsând loc la neclaritate și îndoială asupra viitorului și eficienței reale. Totul se amestecă în declarații care par frumoase dar adesea sunt fundamentate pe nimic.
Se vorbește despre un viitor spectaculos în care promisiunile se acumulează fără a se traduce în rezultate palpabile, și chiar dacă pe hârtie poate ar suna bine, realitatea rămâne separată și distanțată, cu mult prea multe cuvinte frumoase dar neînsoțite de fapte reale. În fiecare zi care trece, cei care fac promisiuni se lasă duși de un curent de iluzie, nefiind capabili să convince publicul de credibilitatea lor, care s-ar putea dovedi periculos de puțin incentiv pentru o populație răbdătoare dar sceptică.
La un moment dat, compararea acestor frumoase cuvinte, apasă asupra vremurilor în care perspectivele erau promițătoare, motiv pentru care renumele sportului s-a bazat pe faptele de care se bucură Timișoara, deși realitatea ne arată că necazurile asincrone au părut eterna regulă, lăsând loc unei prezentări superficiale și al unui optimist care nu reușește să amâne faptele terestre mai mult decât s-ar fi dorit să creadă. Promisiunea rămâne acolo, dar realitatea ne arată o imagine mai sumbru.
Astfel, Timișoara face față unui cumul de lipsuri în împlinirea promisiunilor, iar privirea crush-centrică asupra succesului în sport devine o glumă amară care o mărturisește cât de mult a fost interferată de nevoile și cerințele unei comunități care cere să fie reprezentată în faptele de zi cu zi. Într-o lume în care faptele sunt supuse legii nevoilor unei identități sportive, cuvintele devin doar un instrument pentru acoperirea realității care se anunță din ce în ce mai complicată.
promisiuni handbal baschet
Timișoara sportivă
Alexandru Dedu
credibilitate faptele
comunitate sportivă
administrarea sportului
