“`html
Scandalul pensiilor: Exproprierea tăcută a bănuților românilor?!
Un deputat, tânăr și plin de avânt din USR, Claudiu Năsui, tot zice că guvernul lui Bolojan vrea să „enece” poporul român, propunând o măsură care dintr-o dată te face să pierzi accesul la propria ta pensie privată. Cică ar trebui să ne mulțumim cu doar 25% din banii din Pilonul 2, iar restul, adică 75%, ni s-ar da… cum? Eşalonat, atent și puțin misterios, ca un fel de cadou de la Moș Crăciun, dar fără zăpadă!
Năsui afirmă că românii, adică „noi privind cu ochii măriți”, pierd nu doar niște bani, ci și un drept fundamental, căci mulți se bazau pe acei bani ca pe o oază de apă în deșertul datoriilor. Spre 65 de ani, când vârsta îți aduce mai multe bancnote decât prieteni, nu e deloc îmbucurător să vezi cum banii tăi sunt ținuți într-un seif mare, iar tu doar cu o cheie minusculă care îți dă drept de acces parțial. Căci cum să te împrumuți bine când dobânzile nu dorm niciodată, iar tu poți trăi „luxul” de a avea doar un sfert din peștele de aur?
La final, ceva ciudat se întâmplă! Năsui susține că administratorii acestor fonduri sunt fericiți, mai ales că le cresc comisioanele; adică, activele totale ale acestor… ce să mai zicem, „fonduri de pensii” rămân mari în schițele lor, iar ei, bineînțeles, culeg “roadele” comisioanelor. Dar de ce să le pese de români care, gândindu-se la evaziune fiscală, au fost „privilegiați” să-și recupereze banii?! Răspunsul pare să fie învăluit în mister, ca o enigmă dintr-un roman polițist, dar… nimeni nu are curajul să-l înfrunte.
Păi ce să mai spunem! Statul profită ca un șoim din înaltul cerului, investind 65% din banii românilor în titluri de stat, pe când tinerii și bătrânii deopotrivă se chinuie să scape de umbrele datoriilor. Asta-i ideea, nu? Îi dai statului banii tăi și tot el te expune la aceleași riscuri cu cele din Pilonul 1. Oare vor fi statul și administratorii eroii sau răufăcătorii din această poveste?!”
Printre plângerile disperate, Năsui face aluzie la un proiect misterios, venit parcă din alte zări, la vreme de noapte, fără să fie discutat sau anunțat. Păi, cum să înduri când cei săraci, care nu au avut viața “frumoasă” a altora, au acum și mai puține opțiuni? E ca și cum am fi condamnați la plată mică și un trai sărăcăcios, dar cine se îngrijorează?!
În fine, încheiem cu un zgomot de tobe din birourile ASF, care ne-ar spune că „totul este bine” cu un proiect de lege ce pare să fi fost scris pe genunchi. Un memento pentru noi toți să ne păstrăm banii în buzunar, căci naiba știe cum se va termina povestea asta. Teama se acumulează, iar noi continuăm să așteptăm, neclari în speranțele de mai bine…
“`
