Cumulul pensie-salariu: Marea controversă din educație și sănătate
Într-un anunț zbanghios, Ministerul Educației a ținut să dezvăluie că angajații din educație, și nu numai, va fi permis cumulul pensie-salariu până pe la sfârșitul anului 2026, desigur, pe site-ul instituției, unde toată lumea se așteaptă să caute informațiile necesare, de parcă asta ar fi o minune în această lume plină de probleme, nu-i așa?
Ministrul Daniel David a ieșit cu declarații, undeva în jurul datei de 22 decembrie, subliniind că profesorii vor putea să “cumpere” această libertate de a combina cele două surse de venit, și totodată, că măsura e justificată de nevoile arzătoare din sistemul educațional și cercetare, care, mistuit de lipsa resurselor, iată, a ajuns să depindă de profesorii pensionari, ca un pacient de medicamente vitale în zilele noastre. Cu un deficit de cadre didactice, vorba lui David, chiar nu ar trebui să ne mirăm! Căci, de la începutul timpului, un profesor pensionar devine salvatorul unei școli în criză, dar cât va mai ține acest joc? Ce ne facem cu cei mai tineri?
Aceluiași ministru nu pare să-i pese, s-ar putea spune, de criticile potrivit cărora acești pensionari nu fac decât să suprasatureze un sistem care are nevoie de revigorare. “Nu văd o problemă,” spunea el, lăsând loc la multe întrebări, dar rămânând pe aceleași idei despre colaborarea cu cei care, să nu uităm, ar fi trebuit să se bucure de liniștea pensionării.
Ei bine, și în Sănătate? Evident! Căci tot aceeași ordonanță se aplică și acolo, iar ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, s-a grăbit să ne spună că e o măsură necesară pentru a “păstra” profesioniștii cu experiență, de parcă ar însemna că altele nu sunt decât doar niște probleme de audiență, ce să mai. Cu alte cuvinte, medicii în zonele deficitare, folosiți ca argument de realitate acută.
Jocul se complică și mai mult cu premierul Ilie Bolojan, care, zâmbind căci așa se procedează, a reafirmat că interdicția cumulului pensie-salariu se aplică doar pentru pensiile speciale, undeva în tonul optimist al pretențiilor democrației. “Aceste cumuluri,” spunea el, fără ezitare, “sunt date de anumite realități”—de parcă ar fi o formulă magică care rezolvă deficitul în educație și sănătate: mai bine să nu mai punem oameni care nu vor să își asume roluri pentru care sunt puși mai bine că nu sunt disponibili. Bună filosofie, nu-i așa?
Sunt măsuri adecvate? Eroare sau corectitudine? Poate că întrebările acestea rămân fără răspuns și va trebui să privim cum această ”soluție” va evolua până la sfârșitul lui 2026, iar noi vom rămâne cu imaginea unui sistem agravat de decizii ce ascund multe. Reflection, poate, dar nu prea clară, în această mare de incertitudini.
