“`html
Trump și Hiroshima: O Comparație Care Ridică Sprâncene
Așadar, primarul Kazumi Matsui, pe lângă că vorbește despre bombardamentele atomice și impactul devastator, a venit cu o idee destul de curajoasă, să cheme pe președintele Trump, ca să viziteze Hiroshima și să simtă spiritul orașului, dar și tragedia, da, e despre tragedii, că realitatea bombardamentelor atomice a fost una incredibil de dură, afectând viețile multor oameni nevinovați, ne mai știm noi dacă erau prieteni sau dușmani, treaba e că au murit cam 140.000 în Hiroshima și alte 74.000 în Nagasaki, nu-i așa? În fine, asta e o poveste veche, dar relevantă, chiar și după atâtea decenii.
A apărut, bineînțeles, și controversa, după ce Trump a comparat aceste evenimente tragice cu atacurile recente asupra instalațiilor nucleare iraniene, zicând că, de fapt, au pus capăt războiului, și că da, folosirea bombelor atomice, de parcă ar fi o soluție simple, în fine, chiar și așa, provocând o reacție violentă de la supraviețuitorii celor două orașe și nu doar, fiindcă furia a stârnit mici proteste, adică nu m-aș fi așteptat. Adunarea orașului Hiroshima a zis și ea ceva, cum că e total inacceptabil să justifice așa ceva.
Pe de altă parte, grupul japonez de supraviețuitori, da, ăia care au supraviețuit bombelor, a câștigat un Nobel pentru Pace, și tare mă tem că mesajul ăsta se pierde în zgomotul declarațiilor politice din zilele noastre, ei au făcut un apel, dar cine ascultă? Un mesaj despre abolirea armelor atomice, dar cu declarații ca ale lui Trump care par să facă exact invers, dar hai să nu ne pierdem în detalii, căci faza e că perspectivele sunt atât de variate, încât ajungi să nu mai știi ce să crezi.
Acum, revenind la concluzii, care par să nu fie foarte clare, și asta e toată ideea, încerc să îți spun că povestea se complică, căci nimeni nu vrea să sune ca un apărător al bombardamentelor atomice, dar totuși comparația cu Iranul, sincer să fiu, nu-i mai bună, și aici intervine confuzia, cât de mult din moartea asta poate fi justificată în orice fel? Dar, evident, la final, e totul despre politică și cum manipulezi discursurile ca să le faci să sune captivant, chiar dacă sunt de-a dreptul terifiante.
“`
