Prezumția de vinovăție: Când presa face justiție, opinia publică judecă și normalitatea dispare

Cazul cu doctorițele, la fel ca cel cu gașca “coldista” și cu crima doamnei doctor stomatolog, au acaparat ecranele televizoarelor cu breaking news-uri și benzi colorate, ceea ce a dus la o avalanșă de opinii și critici din partea opiniei publice. Fenomenul nu se referă doar la aceste cazuri, ci la multe altele, unde atitudinile publice au ignorat regulile elementare de bun simț și respect față de prezumția de nevinovăție.

Extrase din rechizitorii curg pe ecrane, iar “victimele” apar în buclă, ieșind din diverse instituții, împânzite de jurnaliști și camere de luat vederi. Întrebările se aruncă în toate direcțiile, sperând că cineva va răspunde, sau măcar să se audă că au fost puse, creând astfel o senzație de justiție sumară.

Seară de seară, moderatori și invitații lor, de toate felurile, judecă în paralel, cu roluri de acuzatori, apărători, martori, după cum le este aplecarea, mai mult sau mai puțin naturală, asupra cazului. Prezumția de nevinovăție pare să fie uitată complet, înlocuită de o dorință avidă de a găsi vinovați.

Libertatea presei este invocată ca un scut, precum și forța celei de-a patra puteri în stat. În numele acestora se admite aproape orice: se aduc “probe”, se emit raționamente și apoi concluzii: “e clar, dom’le. Pușcărie scrie pe voi”. Dar unde este limita? Când “prezumția de nevinovăție” se transformă în condamnare publică?

Unii jurnaliști se bazează pe referatele procurorilor, spunând că acestea sunt făcute doar în defavoarea celor acuzați și că urmează să fie validate, sau nu, de un judecător. Alții, însă, și din păcate, unii aceiași, dacă poziționarea față de caz îi avantajează, iau “literă de lege” referatul procurorilor, ignorând complet principiul prezumției de nevinovăție.

Așa ajungem să ridiculizăm noțiunea de “prezumție de nevinovăție”, care spune că până la o sentință definitivă, persoana acuzată se prezumă nevinovată. Nu ar trebui, deci, ca până la acea sentință, să își ducă în continuare viața în mod normal, răspunzând, evident, solicitărilor autorităților care investighează sau judecă respectivul caz?

La noi, condamnarea începe, de fapt, de la prima apariție la ușile anchetatorilor și de la primele extrase din referate. Prea des, presa o condamnă înainte ca judecătorii să-și spună cuvântul, transformând opinia publică într-un tribunal informal.

Realitatea formelor fără fond ne înconjoară, unde nevinovăția nu mai este nici măcar prezumție. Vinovăția este fapt cert, iar vocile publice sunt atât de puternice, încât aproape nu mai contează ce vor spune judecătorii. Unii judecători au scris în motivarea sentințelor că au avut în vedere și impactul cazului asupra opiniei publice, creând astfel un cerc vicios: opinia publică influențează judecătorul, iar judecătorul, la rândul lui, influențează opinia publică. Cum am ajuns în această situație?

Legislația este plină de găuri, permițând această atitudine publică, plină de isterie și de lipsa de respect față de semeni. Fie că vorbim despre prezumția de nevinovăție, modificările din fiscalitate, protocoale medicale, achiziții publice, sau alte aspecte, sistemul legislativ are nevoie urgentă de o revizuire profundă.

Oamenii își dau seama că “prezumția de vinovăție” nu este în regulă doar când ei, sau apropiați ai lor, sunt în cauză. Atunci urlă de nedreptate. Dar nu li se aude vocea din cauza zgomotului general al opiniei publice.

Liniștea ar putea reveni când normalitatea vinovăției se va muta înspre a respecta, cu adevărat, prezumția de nevinovăție. Este timpul să ne amintim că “nevinovat până la dovada contrarie” nu este doar o formulă legală, ci un principiu fundamental al societății democratice.

Adrian Vascu