Prețuri imobiliare în România: Accesibilitatea e doar un iluzie?

Salariile medii cresc mai repede ca prețurile, zic cei de la Colliers, dar realitatea e cu totul alta, cel puțin în București, unde creșterea lor a fost de 50% în cinci ani, eu zic un pic cam mult, iar Cluj-Napoca a bătut recordurile cu 80%. Comparând cu alte orașe din ECE care dau pe noi cu 80-100% creșteri, se pare că noi suntem un pic mai lenți, sau poate mai înțelepți, depinde de cum privim lucrurile, dar în final, cine mai înțelege unde e bine și unde e rău?

Deși România pare să ofere o accesibilitate decentă, unele locuințe sunt inaccesibile pentru cei cu salarii medii, deci diferențele sunt mari, iar asta o spune și Blăniță. Chiar dacă la prima vedere, prețurile parcă sunt ok, adăugând la ecuație și dobânzile, lucrurile devin complicate – unii aleg chiria, mai ales că ajunge la 45% din salariul lunar, și e clar că în alte capitale chiriile ajung pe la 70%. Asta face chiria o opțiune mai bună decât să cumpărăm ceva, deși chestia asta cu ratele e iar o poveste în care sunt multe variabile și anevoie de înțeles.

Recent, închirierea a prins un avânt în România, dezvoltatorii fiind atrași de perspectiva de creștere, dar de ce să ne mirăm? În București, aceste dezvoltări sunt direct corelate cu creșterea economică, iar ieșirea din criza financiară e poate un motiv bun să investești. Dar ce se întâmplă cu piețele de afară? Poate că vorbim de Praga și Varșovia, dar cine le mai compară cu noi?

Totuși, România are o rată a creditelor ipotecare care e sub 2%, ceea ce e mic comparativ cu alte țări, deci nu mi se pare deloc încurajator. Iar acest lucru face să fie mai greu să găsești locuințe noi, dar în același timp, închirierea devine soluția, nu-i așa? Tot ce zic, e că e o alegere între două variabile și, cu siguranță, nu e o opțiune ușoară pentru cei care caută ceva de viitor.

Când vorbim despre creșterea prețurilor, Blăniță subliniază că proiectele de închiriere devin atrăgătoare pentru investitori, deși adevărul e că stabilitatea e doar o iluzie uneori. Bucureștiul, cu reperele și provocările lui, pare să fie pe o traiectorie bună, dar nu cred că ne putem lăsa duși de val, deoarece e nevoie de o fundamentare mai seriosă pentru a evalua dacă acest trend e de durată sau doar un balon de săpun.

România continuă să evolueze imobiliar în fața provocărilor ECE-6, unde dinamismul și accesibilitatea sunt dar și o ghilotină, fiindcă investitorii caută mereu cele mai bune oferte și noi oportunități. Proiectele mixed-use apar ca soluții interesante, dar nu cumva sunt doar iluzii de moment? Cine știe, cert e că atragerea capitalului internațional e menționată, dar sunt destule întrebări fără răspuns rămase pe masa de negocieri.

Colliers, fiind un nume mare în domeniu, are un rol important în dezvoltările imobiliare, dar îngrijorările legate de profitabilitate și sustenabilitate sunt la ordinea zilei, iar cifra lor de 4,5 miliarde de dolari anual ar putea fi un motiv de optimism, sau nu. De 30 de ani în piață, dar oare aceasta este o garanție sau doar o cărămidă în plus la zidul a ceea ce ne învață despre cum să navigăm în acest peisaj dinamic? Merită atenția noastră, dar rămâne la latitudinea fiecăruia să decidă cât de mult încredere îi dăm in ceea ce ne spun.