“`html
Președintele Iranului, pe cale de dispariție după un atac fulgerător!
Presa de stat iraniană a pornit alarmele, spunând că președintele Masoud Pezeshkian a avut ghinionul de a fi rănit, dar a scăpat cu viață, chiar în timpul unei întâlniri, cum altfel, mai potrivit de urgență, în plin „Război de 12 zile” – voi știți că se vorbește mult despre asta, mai ales după ultimele evenimente dubioase. Da, pe 16 iunie, șase rachete, vorba aia, au căscat gura într-o clădire undeva în capitală, cu șefii guvernului în alergare, cum ar veni, măi să fie!
Serios, imaginează-ți un pic cum a picat toată electrica din clădire, iar pe toți oficialii i-a prins, totul a fost atât de bine coordonat încât nici măcar nu aveau rute de evacuare! Atacatorii, pe care noi știm bine cine sunt, au vrut să le facă o surpriză tare, tare, bombă, dar pe toți i-a scos la liman, din interior, cum altfel decât năpăstuiți, dar te poți gândi că peisajul s-a schimbat, menționând cum că atacul acesta are un substrat mai profund, nu-i așa?
Pezeshkian, o figură nu tocmai plăcută din ultimele zile, ridică acuzația la adresa Israelului, spunând că tentativa de asasinare a fost cât pe-aci să reușească; un fel de „vorbă și faptele”, că „da, au încercat”, dar nimic nu a mers pe planurile lor de consolidare a imaginii, căci, să vezi tu, jucau la două capete, că individul spunea, așa, cu frustrare, cum că îi bombardează mereu când își adună forțele.
Oficialii din Israel, însă, au tăiat repede discuția: „Nu avem în intenție să schimbăm regimul”, a afirmat undeva prin birouri Israel Katz, neavând cum să evite și jocurile de culise, marea mișcare a fost în mod cert acoperită, iar totul s-a transformat într-o poveste de desene animate cu bomba de la Fordow, pe care nimeni nu îndrăznește să o menționeze.
Totul a început cu „Operațiunea Leul Răsărind”, o nebunie de campanie care a aruncat sute de bombe pe teritoriul iranian – și toate astea cu bună știință! Iar cu fiecare rachetă plecată, era ca și cum cineva ar fi dat un restart; iar Iranul, pe post de român care plânge pe umerii lui, trăgea speranța că va nimeri ceva, dar nimic, doar fum și praful războiului.
Și, dacă nu ți-ai dat seama, Trump s-a hotărât că trebuie să fie parte din toată distracția, așa că a trimis bombardiere pe cer – și nu oricum, ci cu cele mai grele bombe din arsenalul său, planuri să fie! Însă, se știe, chiar și cu America în spate, Iranul a reușit să își păstreze capul sus, declarat „victorios” pe câmpul de luptă.
Acum, după ce s-au tras toate aceste focuri, Iranul e în capcana spionajului, arestează tot ce prinde, punând la cale legi strice peste legi și cu toate căi de scăpare acoperite, sunt la un pas de a vedea cum își tatuează imagini cu „rezistența” în paginile istoriei manipulatoare. Totul e ca în filme, iar oamenii rămân, iată, prizonieri în propriile povești de război.
“`
