Povestea înfricoșătoare a Axeniei Vârlan: Monstrul din Bucovina
La poalele muntelui Obcina, o umbră sinistră plutește deasupra satului Fundu Moldovei. Se spune că cine pășea în curtea Axeniei Vârlan nu mai ieșea viu. Mică și plăpândă, Axenia, în vârstă de 50 de ani, a fost acuzată de uciderea a zece oameni, păstrând părți din trupurile lor ca trofee macabre. Povestea ei, deși mai puțin cunoscută astăzi, este una dintre cele mai întunecate din istoria criminalisticii românești, având ecouri în presa vremii care o numea „Monstrul Bucovinei” sau „Odioasa femeie Landru”. În 1931, Înalta Curte de Casație a condamnat-o la muncă silnică pe viață, dar crima ei a lăsat o amprentă adâncă în memoria comunității.
Se spune că Axenia își mânca victimele, păstrând urechi, degete sau chiar o mână întreagă ca suveniruri. Detaliile acestor crime au fost reconstituite cu minuțiozitate din articolele publicate de presa românească a vremii, oferind o imagine de ansamblu asupra unei minți întunecate și a unei vieți trăite la marginea societății.
O viață retrasă în inima pădurii
Axenia Vârlan locuia retrasă pe muntele din satul Obcina Ursului, în comuna Fundu Moldovei din Suceava, alături de soțul ei, Ion Vârlan. Cei doi își duceau existența în sânul naturii, crescând vite și având o gospodărie prosperă, deși bârfele din sat sugerau că averea lor ar fi fost obținută din tâlhării. Ion, cu 15 ani mai tânăr decât Axenia, dezertase din armata română și era cunoscut ca un hoinar, lăsându-și soția să îngrijească de gospodărie singură.
În iarna anului 1927, Axenia a angajat-o pe Rahila Hăisan, o tânără din sat, pentru a avea grijă de vite în absența ei. Într-o zi, în timp ce curăța grajdul, Rahila a descoperit o mână de om printre gunoaiele vitelor, o descoperire care a șocat-o profund. Îngrozită, a coborât în sat pentru a povesti despre cele văzute, dar jandarmii locali au ignorat zvonurile. Astfel, Rahila s-a întors la curtea Axeniei, neliniștită, dar temătoare pentru locul de muncă.
Crima și tentativa de omor
La începutul verii, Axenia s-a întors acasă și imediat a simțit că ceva nu era în regulă cu Rahila, care acum o ocolea. Aflând despre zvonurile din sat, Axenia a decis să acționeze. Crezând că Rahila îi terfelise cinstea de gospodină, a invitat-o pe tânără să participe la o ceremonie de „vrăjitorie” pentru a-și recâștiga iubirea. În noaptea de 11 iunie 1928, Axenia a dus-o pe Rahila la o stână abandonată, unde a pregătit un ritual bizar, lovind-o cu toporul în cap în momentul în care fată s-a lăsat în voia „vrăjilor”.
Dar Rahila a supraviețuit atacului. Trezită din leșin, a reușit să ajungă la ciobanii din apropiere, care au dus-o la spital. După ce s-a recuperat, a declarat cine a încercat să o omoare, iar Axenia a fost arestată. Inițial, ea a negat fapta, dar dovezile au fost copleșitoare, iar în curând anchetatorii au început să descopere resturile umane în curtea ei.
Descoperirea ororilor
După mărturia lui Rahila, jandarmul N. Rusu a urcat la gospodăria Axeniei, unde a descoperit fragmente de oase ce păreau să fie umane. Această descoperire a dus la o investigație amplă, în care comisarul Petcu, de la Serviciul Secret, a intervenit pentru a obține mărturisiri de la Axenia. Folosind metode discutabile, el s-a prefăcut că este un medic care poate ajuta criminalii să scape de pedeapsă, dar Axenia, sfidătoare, a refuzat să colaboreze.
În timpul anchetei, au fost găsite gropi cu resturi de oase și dovezi ale unor incendii, iar Axenia a început să își recunoască faptele, dar cu o nonșalanță terifiantă. A mărturisit că și-a ucis părinții și sora, dar a încercat să justifice acțiunile sale prin povești de milă și suferință, alegând să transforme crimele în acte de „eliberare”.
Condamnarea și moartea lui Axenia Vârlan
În 1930, Axenia și Ion Vârlan au fost judecați pentru crimele comise, fiind condamnați la muncă silnică. Deși au încercat să facă apel, sentința a fost menținută. Axenia a continuat să își susțină nevinovăția, dar la un moment dat, a recunoscut că a comis crimele, chiar dacă motivațiile sale păreau să fie înfiorătoare. În închisoare, Axenia a mărturisit reporterului de la „Dimineaţa” că avea vise frumoase, dar și o conștiință împăcată, ca și cum nu ar fi simțit greutatea faptelor sale. Visul ei de a se întâlni cu victimele sale a fost o dovadă a unei minți tulburate, dar și a unei tristeți adânci pe care nu o putea ascunde.
Astfel, povestea Axeniei Vârlan rămâne o pagină întunecată a istoriei românești, o amintire a ororilor comise de o femeie care a ales să își transforme viața într-o serie de crime, căutând o libertate pe care nu a găsit-o niciodată. Cu fiecare detaliu al poveștii ei, se conturează imaginea unei criminale tragice, care, în ciuda atrocităților sale, a reușit să capteze atenția și imaginația celor din jurul ei.
