Massoumeh Raouf: Povestea unei foste deținute politice iraniene și lupta ei neîntreruptă pentru dreptate
Massoumeh Raouf, fostă deținută politică în una dintre cele mai dure închisori din Iran, a reușit să evadeze după opt luni de detenție în 1982 și, trei ani mai târziu, în 1985, să fugă în Franța. Fără să renunțe vreodată, ea protestează de peste patru decenii împotriva regimului opresiv din Iran, ducând mai departe o luptă pentru libertate și justiție, marcată și de tragicul destin al fratelui său, executat în 1988. Într-un interviu exclusiv pentru Libertatea, autoarea și activista a povestit despre experiențele traumatizante din închisoare, despre curajul de a rezista și despre angajamentul continuu pentru cauza poporului iranian.
Deținută și condamnată la moarte: începutul unei lupte neîntrerupte
Massoumeh Raouf s-a născut în 1961 și a fost arestată în 1981, fiind acuzată de simpatii față de opoziția față de regimul mollahilor din Iran și suspectată de legături cu mișcarea Mujahedinii Poporului. La doar 20 de ani, a fost supusă unui “proces-fantomă” de zece minute, fără avocat sau posibilitatea de apărare, care s-a soldat cu o condamnare la 20 de ani de închisoare.
Detenția sa a avut loc în închisoarea Sepah din Rasht, unde condițiile erau extrem de inumane: o celulă de beton de patru pe cinci metri, iluminată de un singur bec slab, fără pat sau robinet, cu doar câteva pături murdare. În timpul șederii acolo, Raouf a trăit ororile execuțiilor femeilor din celula sa, asistând la prietenele sale fiind duse la plutonul de execuție și auzind zgomotul gloanțelor care le-au curmat viața. Una dintre cele mai dureroase amintiri este pierderea lui Batoul Assadi, studentă la geologie, executată în noiembrie 1981.
Evadarea și exilul: o nouă etapă a luptei
În 1982, Massoumeh Raouf a reușit să evadeze împreună cu mai multe colege de închisoare. Această evadare, aproape un vis imposibil într-un loc atât de supravegheat, a fost un act de rezistență colectivă, un mesaj dur adresat regimului mollahilor că rezistența nu va fi zdrobită. Riscurile erau uriașe: orice neglijență putea duce la capturarea și apoi la tortură sau execuție.
După evadare, a trăit doi ani într-o clandestinitate plină de pericole. În cele din urmă, în 1985, a plecat în exil în Franța, ajutată de rețelele Rezistenței, după ce a trecut prin Kurdistanul iranian și Irak. Chiar și din exil, Massoumeh a continuat să fie ținta amenințărilor, presiunilor asupra familiei rămase în Iran și campaniilor de calomnie.
Durerea veșnică a pierderii fratelui și lupta pentru memorie
Unul dintre cele mai dureroase momente pentru Raouf a fost aflarea, după trei ani, că fratele ei mai mic, Ahmad, în vârstă de 17 ani, a fost executat în masacrul prizonierilor politici din 1988, când au fost uciși aproximativ 30.000 de deținuți. În martie 1988, Ahmad îi scrisese o scrisoare de bucurie, anunțând că era eliberat și dorea să i se alăture în exil. Însă, el nu a reușit să părăsească țara și a fost capturat din nou, fiind executat fără ca rudele să primească trupul său sau să știe locul îngropării.
Acest genocid a fost recunoscut oficial de Organizația Națiunilor Unite în 2024. Raouf a dedicat numeroase cercetări și mărturii pentru a documenta crima, creând o bază juridică pentru a lupta împotriva impunității comisă de autorii “Comisiei morții”. Ea a publicat o bandă desenată intitulată „Un mic prinț în țara mollahilor” în memoria fratelui său, precum și alte lucrări privind masacrul și victimele sale.
Lupta împotriva regimului și angajamentul pentru drepturile omului
De peste patru decenii, Massoumeh Raouf îl condamnă pe „mullahul Khomeini” și regimul teocratic instaurat după revoluția din 1979, pe care îl consideră o trădare a idealurilor libertății și democrației promise. Protestul ei este nu doar un angajament politic, ci o necesitate dictată atât de propria experiență, cât și de suferința poporului iranian.
În opinia sa, schimbarea nu poate veni din exterior, ci trebuie să provină din voința suverană a iranienilor, exprimată prin rezistența organizată. Ea susține rolul fundamental al Consiliului Național al Rezistenței Iraniene (CNRI) și al planului în zece puncte propus de Maryam Radjavi pentru un viitor democratic în Iran, separând statul de influența religiei.
Combaterea misoginiei instituționalizate
Massoumeh Raouf denunță misoginia drept un sistem de apartheid sexual instituit în Iran care necesită răsturnarea completă a regimului teocratic. Ea subliniază rolul central al femeilor în conducerea și mobilizarea rezistenței împotriva mollahilor, remarcând că revendicările lor nu vizează doar drepturi parțiale, ci schimbarea radicală a sistemului.
Activista consideră esențială solidaritatea internațională concretă pentru izolarea diplomatică a regimului și pentru susținerea poporului iranian în lupta sa democratică. Ea își exprimă speranța într-un Iran în care libertatea de exprimare este un drept fundamental, iar toți cetățenii, bărbați și femei, beneficiază de aceleași drepturi, fără teamă sau constrângeri.
Reconstrucția vieții în Franța și activitatea culturală
Ajunsă în Franța ca refugiată politică, Massoumeh Raouf s-a confruntat inițial cu bariera limbii, pe care a reușit să o depășească cu succes, integrându-se în societatea franceză. Franța, pentru ea, reprezintă simbolul libertății și al rezistenței împotriva fascismului.
Continuându-și angajamentul politic în cadrul CNRI, ea a transformat scrisul într-un instrument de reziliență. A publicat trei lucrări importante, inclusiv mărturia privind propria evadare și o carte despre femeile iraniene, „O, mame ale Iranului”, apărută în martie 2026. În 2025, a primit Medalia de Argint a Societății Autorilor și Artiștilor Francofoni ca recunoaștere a muncii sale literare și de memorie.
Implicarea socială și educațională
Massoumeh Raouf este membră a Societății Oamenilor de Litere (SGDL) și a CNRI. Ea participă activ în „Campania mișcării pentru justiție în favoarea victimelor masacrului din 1988”, cerând aducerea în fața justiției a celor responsabili pentru această crimă împotriva umanității, care rămâne nepedepsită.
De asemenea, ea ține prelegeri regulate în școli gimnaziale și licee, unde relatează dramele trăite de ea și de familie, încercând să mențină vie memoria victimelor regimului și să inspire o nouă generație de activiști din Iran.
Massoumeh Raouf continuă să fie o voce puternică în lupta pentru libertate și dreptate în Iran, dedicându-și viața pentru a asigura că sacrificiile sale și ale celor ca ea nu vor fi uitate și pentru a sprijini eforturile poporului iranian de a-și revendica drepturile fundamentale.
