Povestea lui Attila Henry: Copilul din orfelinatul românesc care a găsit fericirea în Bretania, Franța
Ultima ora: Attila Henry, născut în România în 1992, a fost adoptat la 7 ani de o familie din Franța. Acum, el conduce o ambulanță și cântă la acordeon, făcând oamenii să danseze la petrecerile bretone.
Cronologie (actualizări)
- 1992: Attila Henry se naște în România și crește într-un orfelinat din Luduș, județul Mureș.
- 1999: La vârsta de 7 ani, Attila este adoptat de o familie din Franța.
- Prezent: Attila lucrează ca ambulanțier și cântă la acordeon în Bretania, Franța.
Amintiri din copilărie
Attila Henry nu are amintiri clare din primii săi ani, ci doar imagini fragmentate: o clădire mare, o poartă albastră și un incendiu în bucătăria orfelinatului. Aceste amintiri sunt păstrate în conștiința lui ca senzații și emoții.
„Îmi amintesc de nisipul din curte și un miros de mâncare care m-a urmărit mult timp, pe care abia mai târziu l-am realizat că era mirosul de speculoos”, povestește Attila.
Printre amintirile sale se află și privirile copiilor care așteptau să fie adoptați, întrebându-se cine va pleca. Însă, la 7 ani, momentul a venit pentru el, fără să își ia rămas bun de la orfelinat.
Viața în Franța
După adoptare, Attila s-a adaptat rapid familiei noi, dar a uitat limba română în aproximativ șase luni. La școală, a avut dificultăți în a se integra, neînțelegând limba franceză. Cu timpul, a reușit să se integreze, iar limba a devenit cheia care a deschis uși către noi relații.
„Limba a fost cheia. A deschis ușa către schimburi firești, către relații normale cu ceilalți copii și cu adulții”, explică el.
Drumul către muzică
Attila a descoperit acordeonul prin cursurile muzicale la care părinții adoptivi l-au înscris. Muzica a devenit o parte esențială din viața sa, un mijloc de exprimare și de conectare cu ceilalți. A început să cânte la petrecerile tradiționale bretone, unde publicul observă influențe est-europene în muzica sa.
Întrebări despre trecut
Cu toate că viața lui s-a desfășurat în Franța, Attila a simțit mereu nevoia să afle ce s-a întâmplat cu familia sa biologică. A început căutările prin Ambasada României și a reușit să reîntâlnească frații și sora sa. Acest lucru a fost o experiență emoțională, dar a adus și întrebări fără răspuns despre abandonul său.
Reflecții și dorințe
Attila Henry vorbește despre identitatea sa și despre dorința de a adopta un copil, subliniind că a fi părinte înseamnă a oferi iubire și stabilitate, nu doar legături biologice. El își dorește să ofere o șansă unui copil care are nevoie de un cămin.
„A fi părinte nu înseamnă doar a da viață biologic, ci a oferi prezență, siguranță și un spațiu în care un copil să poată deveni el însuși”, concluzionează Attila.
Mesajul lui pentru România
Attila își exprimă gândurile față de România, considerându-se atât român, cât și francez. El subliniază că identitatea nu este fixă, ci se construiește prin experiențe și întâlniri. „Se poate găsi sens chiar și în durere”, spune el, împărtășind povestea sa.
„Dacă aceste cuvinte ajung la măcar o singură persoană, atunci povestea mea și-a găsit locul”, încheie Attila.
