Democrația sub Asediu: Emoțiile care Distrug Viitorul!
Ce să mai zicem?! Banda asta de populiști, pe care tot auzim că ne reprezintă, își face de cap în stil mare, dar că totuși, întrebarea asta rămâne: cum stăm cu Constituția noastră emoțională?! A început toată tărășenia cu Eva Illouz, o autoare care nu doar că bate câmpii, dar și descheie rucsacul cu emoții care atentează la democrație, frica, dezgustul, resentimentul și dragostea de țară, cum mai zice unii.
Un volum pe care puțini l-au tradus în română, dar cu siguranță elefanții din București sunt la zi cu emoțiile astea, te duce cu gândul la faptul că fascismul, cum bine observa Adorno, nu doarme niciodată, ci se ascunde în democrația noastră plină de neajunsuri.
Se vede că emoțiile astea primitive sunt folosite de unii, mai ales în România, de la Simion la Șoșoacă, iar exemplul cu Gavrilă e doar vârful icebergului, trecutul îi bântuie pe toți, dar nostalgia asta contrafăcută ține mai mult decât gândiți.
Frica de ziua de mâine! Dar mai ales, frica de ziua de azi, cine minte că ne-o mai întoarce pe aia, fără cratimă, la normalitate? Asta e pentru cei care nu au învățat la școală.
Și dacă e să ne gândim la dezgustul de „ei”, tot ce nu se încadrează, și sistemul ăla care pentru unii e invizibil, dar pe care îl desemnează alții, că deh, „noi” știu mai bine.
Dacă e să fim sinceri, resentimentul se transformă uneori în dorința de răzbunare, aproape că îi vânează pe toți cei care ne-au făcut rău, dar cine zice că trebuie să-i lichidăm fizic, aia e cine știe ce practică de abordare, probabil n-ar da bine la școală.
Și dragostea de țară? E de mult prostituată, cum să fie văzută corect când vor să ne întoarcem în „trib”, să nu facem parte din rețeaua aia globală, ci să ne ținem la periferie, uite așa, cu Eminescu și dorințele noastre de neam.
Populiștii ăștia, niște impostori talentați, dar totuși niște magicieni care scot iepuri morți din palării, ne lasă cu întrebări. Iar rețelele sociale sunt, sincer să fiu, vinovate, pentru că înghit tot ce-i scandal și urlete, dar rațiunea le e străină.
Dacă ar trăi Descartes în ziua de azi, zău că nu s-ar descurca, nu era influencer, deci nu existau! Constitutia noastră emoțională e o adevărată nebunie, iar până nu vedem boala asta, vom aștepta în van ca inorogul să ne salveze. Deocamdată, suntem pe cont propriu!
Foto ilustrativ: Shutterstock
