Apa provenită din zonele agricole irigate a transportat seleniu în rezervația ornitologică Kesterson din California, unde elementul se găsea în mod natural în sol. Consecințele au devenit deosebit de vizibile în anii 1980, când cercetătorii au stabilit că poluarea a pătruns în lanțul trofic și a amenințat reproducerea păsărilor.
În 1983, s-a înregistrat că 64% dintre embrionii și puii examinați erau deformați sau mureau.
Rezervorul Kesterson a fost finalizat în 1971 ca parte a sistemului de drenaj. După ce construcția Canalului de Drenaj San Luis a fost suspendată, porțiunea deja construită a sistemului a început să aducă apa de drenaj la Kesterson.
Drenajul agricol subteran a început să sosească în 1978, iar până în 1981 apa care intra în rezervor era în întregime apă salină de drenaj.
Ce a provocat dezastrul ecologic
Problema a apărut din cauza condițiilor de sol prin care trecea apa de irigații. Aceasta mobiliza compușii de seleniu prezenți în mod natural în sol și apoi îi transporta prin sistemul de drenaj către rezervație.
În lacuri, evaporarea și procesele biologice au favorizat și mai mult concentrarea seleniului și pătrunderea acestuia în organisme. Ființele acvatice au ingerat acest element, iar acesta a trecut apoi prin lanțul trofic. Ulterior, păsările l-au ingerat prin hrănire și l-au acumulat în țesuturile lor, potrivit sursei.
Cifra de 64% se referă la embrionii și puii de păsări acvatice evaluați de cercetători în 1983. Studiul, denumit „Efectul Kesterson”, înregistrat de Institutul de Studii Geologice al Statelor Unite ale Americii, afirmă exact această rată de deformare și deces.
Totuși, asta nu înseamnă că 64% dintre toate păsările care trăiau în rezervație aveau deformități. Procentul combină două rezultate, deformarea și moartea embrionilor și a puilor. Prin urmare, poluarea a afectat dezvoltarea păsărilor și supraviețuirea lor în primele etape ale vieții.
Măsurile luate după clarificarea problemei
După ce amploarea problemei a devenit clară, au fost luate măsuri pentru controlul și curățarea zonei. Un ordin din 1985 a prevăzut măsuri concrete, iar trei ani mai târziu părți ale rezervorului au fost umplute cu aproximativ 764.500 de metri cubi de pământ. Astfel, unele habitate acvatice au fost transformate în habitate terestre.
Monitorizarea intensivă a situației a început în 1989 și, cu anumite modificări, a durat până în 2014.
Conform unei analize științifice, rezolvarea problemei contaminării a durat mai mult de două decenii.
Rezultatele monitorizării din 2013 și 2014 au arătat concentrații de seleniu relativ stabile. De asemenea, au evidențiat un risc scăzut pentru fauna sălbatică, conform unui studiu publicat în 2020, mai arată sursa citată.
