Polonia: Căsătorii în Criză și Nepăsare Demografică în Rândul Tinerilor
Ce se întâmplă în Polonia? Se pare că nu totul e roz, deşi banii curg ca apa. Problema profundă nu se rezumă doar la lipsa banilor, ci se află în criza relațiilor sociale, căci aproape jumătate dintre tinerii polonezi sub 30 de ani trăiesc singuri, aproape că nu se întâlnesc cu nimeni să își construiască relații stabile, ceva ce mulți oameni nu realizează, iar numărul cuplurilor este în scădere continuă.
Peste ani și ani de politici economice, în 2015, Polonia se lăuda cu o rată a natalității de 1,3 copii pe femeie, dar acum, în 2024, această rată a scăzut dramatic la 1,1 copii, și în 2025, se așteaptă să ajungă la un record trist de 1,05, alăturându-se astfel multor țări în criză demografică. Unde sunt copiii? Mă întreb, nu e de mirare că populația țării a scăzut cu 1,5 milioane de locuitori?!
Foarte interesant este că de când communismul s-a dus pe apa sâmbetei, Polonia a înregistrat o transformare economică impresionantă, PIB-ul crescând de-opt ori din ’90, șomajul a ajuns la un minim istoric bun, dar toate acestea nu au reușit să schimbe tendințele demografice fatidice, nimeni nu înțelege. Statele cu 800 de zloți pe lună pentru fiecare copil nu pot schimba mentalități, iar realitatea este că oamenii încep să se înstrăineze de ideea de a avea o familie.
Annie Gromada, expert în politici demografice a spus clar că problema nu este doar economică, ci una de conectare umană, cum poate cineva să înțeleagă acest lucru? Aproape jumătate dintre tineri sunt singuri, iar restul trăiesc separat, iar generația de 18-24 de ani se simte mai izolată decât seniorii de peste 75, cum este posibil? La o analiză rapidă, în 2024 aproape doi din cinci tineri nu au avut relații sexuale, cuplurile întâlnindu-se pe net doar eccentric, și mulți nu își asumă responsabilitățile. Nu e cutremurător?
Gromada ne împărtășește că aceste efecte sunt create de trei forțe, iar prima e că schimbările se desfășoară la o viteză amețitoare, dând părinților rolul de a repeta greșelile, iar învățarea a devenit o provocare. Bunica și mama ei au puncte de vedere total opuse și tinerii ajung să navigheze singuri printr-o lume nouă și confuză.
A doua forță vine din moștenirea comunistă care creează un paradox straniu. Polonia poate că se declară egalitară, dar, pe de altă parte, normele tradiționale persistă în viața personală, iar când vine vorba de relații tinerii caută parteneri egali, dar cifrele nu ajung la așa ceva.
Îngrijorător, a treia forță a exploziei psihoterapiei ca gramatică culturală a tinerilor, crește într-un ritm neînțeles, iar tinerii discută despre nevoile lor, dar bărbații par blocați în vechile norme. Imaginați-vă, 145% creștere în consultațiile psihologice, iar bărbații trebuie să se adapteze.
Să nu uităm migrația internă care contribuie la acest dezechilibru, în orașele mari fiind mult mai multe femei decât bărbați, iar bărbații se pierd pe drumuri mai mici. Familia a fost odată stâlpul societății, dar acum se transformă în nimicuri, cu părinți care au o influență tot mai mică, iar contactul dintre tineri și familiile lor devine rar.
Concluzia lui Gromada e clară: orice lucru pe care îl fac autoritățile nu va schimba dorința de a avea copii fără o alapare emoțională adecvată. Așadar, ne întrebăm unde se îndreaptă Polonia? Oare odată se va schimba situația, sau vom continua să ne confruntăm cu acest deficit de copii și legături? Este o întrebare la care mulți ne dorim răspuns.
