“`html
Scandal în Parlament: Legea Antisemitismului provocatoare sau necesară?
Într-o zi de miercuri care promitea să fie liniștită, deputații din partidele AUR, S.O.S. România și POT s-au declarat vehement împotriva proiectului de lege pentru combaterea antisemitismului, ceea ce a stârnit o avalanșă de reacții, un tumult de voci, fiecare mai zgomotoasă decât cealaltă, astfel că, unii spun că nu e loc de așa ceva în România astea, iar alții sunt pe o altă lungime de undă, absolut diferită. Ideea principală este că, pe de o parte, se spune că libertatea de exprimare este amenințată, și pe de altă parte, că societatea românească nu are nevoie de așa ceva, pe când PSD, PNL, USR și UDMR sunt cu totul pe calea cealaltă, adică în favoarea legii, susținând că pericolele extremiste trebuie tratate cu toată seriozitatea.
Tudor Ionescu, din S.O.S. România, aruncă în vânt cuvinte precum „liberticidă” și acuză legea că e o copie proastă după exemplele din vest, om, dar e România chiar așa cu capul în nori întrebându-se de curentele antisemite? El susține, fără menajamente, că nu există vreo formă a vreunei organizații antisemitice în țară, și că totul e ca un balon umflat care poate exploda la prima adiere.
În contrast, Anamaria Gavrilă din POT se aruncă în luptă, spunând că legea asta „divide societatea” și că oamenii vor fi pedepsiți pentru exprimarea opiniilor lor – cum vine asta, căci e greu de înțeles dar înțelegem că termenii ca extremism și izolaționism sunt folosiți, zice ea, abuziv și, vai, neclar, ceea ce nu ajută deloc la o discuție rațională.
Mai departe, aflăm de la Dan Tanasă, un alt deputat AUR, care rostește că, de fapt, legea nu are nimic de-a face cu antisemitismul, ci mai degrabă pare a fi un instrument menit să-i adâncească pe cei care se opun, adică pe cei care critică actuala guvernare, fără a avea o bază solidă în textul proiectului disponibil tuturor ochilor curioși.
Între timp, Alina Gorghiu de la PNL sare în apărarea legii, subliniind că aceasta ar trebui să apere cetățenii de extremisme, nu e de glumit, inclusiv pe online unde radicalizarea devine o prezență din ce în ce mai apăsătoare, adică nu putem lăsa internetul liber ca un câmp de bătălie fără reguli.
Silviu Vexler, chestiune importantă, deputat al minorităților, vorbește despre condamnarea violenței și despre eforturile, ah, onorabile, ale României de a-și corecta greșelile istorice, dar dacă ne-am corecta și greșelile legislative? Ar fi ceva de discutat, nu?
În altă parte, Florin Manole de la PSD zice că extremismul de dreapta e un pericol real iar discursul instigator la ură nu e o libertate de exprimare, e o amenințare și trebuie sancționat, deci suntem oarecum într-un cerc vicios unde fiecare acuză pe celălalt.
USR, prin vocea lui Alexandru Paul Dimitriu, ne amintește că libertatea ar trebui să existe fără teama de ură, dar pe cine ascultăm, pe cei ce strigă sau pe cei ce tace, și poate că limita la care libertatea de exprimare „încetează” este un concept greu de definit, iar UDMR, dus cu capul între cer și pământ, aduce în discuție necesitatea aplicării legilor împotriva antisemitismului.
Proiectul, în final, a trecut cu 199 de voturi „pentru” și 99 „împotrivă”, dar întrebarea care rămâne e: va fi el cu adevărat eficient sau doar un alt tablou pe perete în Parlament?
“`
