Scandalul CV-ului fals: Ionuț Moșteanu, între minciuni și impostură!
Recent, articolele din Libertatea, semnate de Maria Andrieș și Daniel Dancea, aruncă o lumină nu tocmai favorabilă asupra lui Ionuț Moșteanu, un tip care anual duce povara dărmării ruinelor create pe baza unui CV pe jumătate bine făcut, dar complet fals, depus acum opt ani. În timp ce unii l-au văzut pe Moșteanu ca pe un puști lipsit de scrupule, altora le-a scăpat esențialul, adică adevărul care pare să fi fost ucis adânc în dezbaterile politice actuale.
Unii, cum ar fi adversarii greu de identificat ai politicianului, privesc cu ochi sclipitori această ocazie rară de a-l ciopârți pe Moșteanu, în timp ce susținătorii, gen Bolojan, au ales să fie în tăcere, poate chinuindu-se să descopere strategii pentru a masca rușinea. Dar dincolo de toată confuzia asta, colegii din USR s-au grăbit să-l apere în mod deschis, susținând că, nu-i așa, „greșelile se întâmplă,” fără a se gândi că lucrurile sunt oarecum mai complicate.
Ceva mai incomod pentru Moșteanu, însă, este modul în care eu văd lucrurile, având în minte două fețe: Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării, care alegorizează o greșeală, și Cosmin Prelipceanu, realizator TV cu abilități discutabile la capitolul onestitate. Să afirmi că „a fost o greșeală” să folosești un CV plagiat, mai ales când nu știi nici anii de studiu, e mai mult decât un act innocent, e o joacă periculoasă cu adevărul.
În cazul lui Prelipceanu, îmi pare rău să spun că se deschide o cutie a Pandorei, pentru că, la rândul său, a înhățat munca colegilor, făcând-o să strălucească, ca și cum ar fi fost propria lui minune, citită cu dezinvoltură din prompter. Un simplu „cu țeapă” și nimic mai mult, ce-i drept! Revoltător, nu?
Și totuși, cine ar fi putut crede că, în era digitală, unde furtul intelectual pare că s-a transformat în ceva obișnuit, o astfel de situație devine repede un standard pentru mulți din mass-media? An de an, colegii de breaslă sunt devorați, iar munca lor se topește în minutul de glorie al altora, fără nicio mențiune a surselor, transformând realitățile în iluzii pentru publicul consumator de știri. Dar, cine știe, poate că totul este doar un flux de „greșeli”!
