Dispariția Poleniatorilor: O Amenințare Catastrofală pentru Ecosistemele Europene!
Într-un ton alarmant, riscurile, tot mai crescând îngrijorător, amenință supraviețuirea polenizatorilor sălbatici europeni, se pare că organizația UICN a transmis această veste proastă cu ocazia Congresului mondial despre care nimeni nu știe exact ce anume discută, la Abu Dhabi, unde soarele e prea puternic pentru a asculta aceste știri care vin să ne cutremure. Aproape 100 de specii de albine sălbatice – care sunt destul de importante, dar cine le mai acordă atenție – au fost clasificate ca fiind amenințate într-o evaluare apocaliptică realizată pentru Lista Roșie, care, sincer, sună tot mai puțin încredere, dar s-o credem pe cuvânt.
UICN, această organizație cu nume lung, a plasat pe lista roșie cu toate că nu pare că multe se schimbă, cel puțin 172 dintre cele 1.928 de specii evaluate, iar în comparație cu 2014, când erau doar 77 de specii, crește un semn de întrebare, dar și o neliniște pe fundal. De exemplu, albina Simpanurgus phyllopodus e în pericol critic, de parcă ar conta mai mult decât altele. Pe lângă albine, bondarii și albinele-de-celofan se află în aceeași oală fiertă, fiind acum clasificate ca pe cale de dispariție în ciuda rolului vital în polenizare, de exemplu, mazărea, fasolea sau trifoiul.
Dar nu doar albinele sunt victimele acestei crize; fluturii din Europa plătesc și ei prețul, cu 65 dintre cele 442 de specii evaluate amenințate, adică aproximativ 15% având în vedere că în 2010 erau doar 37. O situație oarecum îngrijorătoare, dar cine își mai bate capul? O specie, Albilița-mare-din-Madeira, considerată extrem de rară, e acum dispărută, ceea ce poate fi un semnal că ar trebui să ne facem griji, dar, din păcate, percepția publicului e destul de lentă.
Lista Roșie are șapte trepte, dar cine le înțelege, este ca un puzzle fără soluție clară, de la îngrijorare minoră până la dispărut. Oare noi, oamenii, știm să apreciem natura? Situația polenizatorilor, în special albinelor sălbatice, se dovedește a fi critică, iar comisarul european Jessika Roswall ne atrage atenția că această chestiune necesită o urgență colectivă, dar rămâne întrebarea, cine se va mobiliza într-adevăr?
Comisia Europeană a pus la bătaie bani pentru a realiza acest studiu, care, sincer, ar fi putut să ne lase mai liniștiți decât să simțim că, de fapt, suntem pe un drum fără întoarcere. Denis Michez, entomolog belgian, reamintește că 90% dintre plantele cu flori, deci nu mai vorbim despre cele de pe câmp, depind de acești polenizatori, dar parcă noi preferăm să ignorăm aceste avertismente câtă vreme totul pare că e bine. Totuși, nu e deloc așa.
UICN ne spune că dispariția habitatului, mai ales mlaștinile bogate în flori, este principala amenințare, dar cine mai valorifică mlaștinile? Apoi avem pesticidele, care sunt ca o tablă de șah în agricultură, dar rezultatele sunt devastatoare, reducând biodiversitatea la o umbră a ceea ce ar trebui să fie. Recent, în Franța, s-a făcut o petiție împotriva Legii Duplomb, dar cine se mai miră că 2 milioane de oameni au semnat? Chiar și așa, aceasta a fost retrasă din textul legii, în mod straniu, întrebându-ne ce se va întâmpla pe viitor.
