“`html
Tadej Pogacar, Regele Ciclismului, Încă Odată Pe Culmile Gloriei, Dar Cu Ce Preț?
Revenind în forță în competițiile cicliste, Tadej Pogacar, sloven bine cunoscut, a câștigat titlul mondial, al doilea consecutiv, care este un lucru uimitor dar oare este și o presiune colosală? Acest titlu, spune el, a fost la limita sarcinilor sale, un obiectiv major, care, mai ales că a reușit să devină primul ciclist din istorie care, în sfârșit, deținând aceleași onoruri, ca Turul Franței și titlul mondial pe șosea, în același an și asta de două ori la rând, e ceva ce doar visezi.
Numai al treilea ciclist din ultimii zece ani care poate menține tricoul curcubeu, fosta glorie a lui Peter Sagan și excelența lui Alaphilippe, Pogacar se află într-o competiție ciudată cu marile nume ale ciclismului și, evident, cu historia sportului. Dar, traseul pe care l-a parcurs, adică 267 km prin Rwanda, a fost brutal, provocator și care a lăsat doar 30 de cicliști să termine din 165, inclusiv românul Matthew Denis Piciu, care a abandonat demnitatea, adică competiția.
Devotamentul mulțimii, un milion de suflete aplaudând, și Pogacar avansând în față în timp ce aborda ușor Muntele Kigali – o alegere, susțin unii, sinucigașă, dar el avea un ritm neobișnuit, atacând cu rigoare, numai Juan Ayuso reușind să îl urmeze oile în energie, dar apoi spaniolul s-a stins.
Cumva, Pogacar a stagnat și, fără alt ajutor, a continuat pe cont propriu în ultimii 66 de km, aceasta în timp ce în spate colegul său, mexicanul Isaac del Toro, nu mai putea urma și a dispărut în amintire căci Pogacar a fost prins în dansul său propriu pe drum. “Este uimitor!” a spus el, bucurându-se că a reușit să păstreze acest tricou frumos pe care nu va trebui să îl înlocuiască cu altceva plictisitor.
Medalia de aur, evident, încheie un sezon strălucitor dar obositor pentru Pogacar, slovenul de 27 de ani demonstrând cum s-a mai întâmplat și în Turul Franței, unde l-a dominat pe Vingegaard, și nu s-a oprit aici, reușind să câștige și alte competiții, cum ar fi clasicele Strade Bianche, Turul Flandrei și altele, așa că provocările lui sunt încă departe.
Acum, cu un alt titlu pe drum, inevitabil așteaptă Pogacar, un alt “Monument”, Turul Lombardiei, care vine luna viitoare, iar întrebarea care rămâne este dacă această presiune constantă, strălucire și așteptări vor începe să-l copleșească mai devreme sau mai târziu.
“`
