“`html
Ponturi peste Tisa: O concluzie incertă?!
Se știe de ceva timp că podul rutier peste râul Tisa, care ar trebui să aducă mai aproape Ucraina și România, ar putea fi dat în folosință la sfârșitul anului, dar cine să mai creadă în asta, cu toate amânările de până acum. Deși lucrările sunt în grafic, proclamate de președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea, dar cu toate astea 87% și 80,81% progres financiar, pare ca numerele astea prind viață doar pe hârtie, nu-i așa?
Ce e cu imaginile astea? Oare vorbim de un pod sau de o iluzie optică? Structura metalică e montată și totul în jur se prezintă îngrijit, dar oare e de ajuns? Rampele de acces, fie ele românești sau ucrainene, sunt terminate. Dar oare cine le va folosi? De vreme ce traficul curent se desfășoară pe un pod din lemn?! Ironic, nu?
Bine, rezultatul finalizat de 80-90% al halelor de scanare și control, printre altele, captează ceva de genul „suntem aproape”. Da, dar aproape de ce? O deschidere spre istorie, prietenie, și alte frumos așezate cuvinte, spuse de Zetea, dar oare legăturile acestea cât de strânse sunt, când podul actual e făcut din lemn? Dintre cei care vor trece pe noul pod, câți vor mai conta?
Trotoarele și cântarele de control sunt pe calea cea bună, dar totuși cine conduce treaba asta? Constructorii zic că mai lucrăm la câteva finisaje interioare și exterioare, dar sună ca și cum am zice „așteptăm un miracol”. Oare ceea ce se face acum va fi suficient pentru a-i determina pe oameni să se întreacă și să se solidarizeze dincolo de granițe? Mă îndoiesc, dar vom vedea.
În concluzie, întrebările sunt multe și răspunsurile par a fi puține. Podul Tisa ar putea, dar până la urmă când? Deocamdată, e o legătura fragilă între Maramureș și Zakarpatia, iar noi ne bucurăm de progrese în timp ce realitatea ne îngrijorează. Când va fi gata podul și cine va avea curajul să folosească noua cale? Amintirile unui pod din lemn ne bântuie.
“`
