“`html
Ce se Ascunde în Spatele Ceremoniei de Dezarmare a PKK? Pacea sau O Iluzie?
După zeci de ani de lupte intense, bune și rele, care au adus cu ele o grămadă de victime, vreo 40.000, Turcia, așa cum se știe din totdeauna, speră că dezarmarea acelora care sunt militanții Partidului Muncitorilor din Kurdistan, cunoscut sub numele de PKK, nu doar că va deveni realitate, dar va și ține în frâu spiritele iar câteva zeci de luptători ai PKK, dintr-o dată, au căutat să își ardă armamentul în fața tuturor, într-o ceremonie care, să fim serioși, pare mai mult simbolică decât tulburătoare.
Pe de o parte, în regiunea autonomă kurdă din nordul Irakului, un număr totuși interesant de 30 de luptători ai PKK, din care jumătate femei cum se laudă uneori organizațiile, au stat la rând, da, într-un rând nu tocmai ordonat, pentru a depune armele, adică în viziunea lor o ceremonie, cum am zis, inedită care ar putea părea dacă o privim dintr-un unghi al naivității, dar care, conform unor surse, nu are foarte multe șanse să schimbe soarta vreunui lucru.
Sub ochii atenți, dar oarecum critici ai asistenței, care include oficiali kurzi, uneori irakieni și, desigur, turci, dar fără niciun ziarist pe acolo, armele au fost incendiate, un act teatral care ar trebui să demonstreze, chipurile, hotărârea PKK de a pune punct telenovelei acesteia cu lupte interminabile. Beze Hozat, un nume ce rezonează în cercurile respective, copreședinte la Comitetul Uniunii Comunităţilor din Kurdistan, a zis o chestie destul de lungă, dar care, să fim sinceri, nu aduce mare lucru: Pentru succesul realizării procesului pentru pace și o societate democratică… și așa mai departe, o melodramă în care ar fi bine să ne distrugem armele de bunăvoie, ca o dovadă de intenție bună.
Dar, uite că comandanții PKK, care sunt tot acolo, cer de zor reglementări constituționale și judiciare, la modul serios, pentru integrarea kurzilor din Turcia, și vor să-l elibereze pe liderul lor, care zace din 1999 în pușcărie, fix lângă Istanbul, iar asta nu pare să fie bine văzută de majoritatea celor care îi privesc ca pe niște teroriști. Apoi, după un apel al lui Ocalan din februarie, brusc PKK își anunță dizolvarea în mai, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Această ceremonie, recalibrată din cele mai bune motive, vine absolut după o nouă declarație emisă de săptămâna aceasta de liderul PKK, Abdullah Ocalan, care susține, în stilul lui caracteristic, că mișcarea PKK și-a atins obiectivele, adică, teoretic, a obținut recunoașterea existenței kurzilor și acum retragerea armelor ar fi doar o formalitate, ca și cum n-ar fi fost toată tăvăleala asta în urmă cu câțiva ani.
De asemenea, președintele Turciei, cel care, să ne amintim, a dus toate aceste lupte, a avut o reacție pozitivă față de intenția de dezarmare a PKK, afirmând că țara sa va scăpa, ahem, de „cătușele sângeroase” care au persistat o jumătate de secol. Dar asta rămâne de văzut, pentru că după nenumărate încercări eșuate de a obține pacea, cine știe ce nouă inițiativă va apărea, mai ales că revoltele au ucis atâția oameni și au întărit, nu diminua, economia și diviziunile sociale în zonă.
“`
