Pisicile Comunică Diferit: Adevăruri Nedescoperite în Studiile Comportamentale
Așadar, cercetarea recentă, publicație care ar putea zgudui lumea felinei împărbătează o revelație uimitoare, acelea că pisicile, da, acele mici și drăgălașe feline, pot detecta și adapta comportamentul în funcție de individ, adică cumva ar putea să ne cunoască pe noi, oamenii, într-un fel pe care nu l-am imaginat, cum stau lucrurile în esența lor, un fel de psihologie animală, dar haideți să ne întrebăm – oare chiar așa e? Studiul ăsta a fost condus de Kaan Kerman de la Universitatea Bilkent din Turcia, și publicat da, în revista Ethology, dar de ce ar conta asta pentru noi, omenirea?
Ancheta a fost tare interesantă, 40 de proprietari de pisici au fost implicați, și li s-a cerut să filmeze primele 100 de secunde de interacțiune cu, cine altcineva, pisicile lor, după ce se întorceau acasă, dar să se comporte normal ca și cum nimic nu s-ar întâmpla, dar înregistrările video, ah, surpriză – au dezvăluit că, ceva se întâmpla, pisicile erau mult mai vocale față de bărbați, domnilor, decât față de femeile din viața lor, să ne întrebăm de ce? Poate că ei sunt cei mai tăcuți, sau poate…
Proprietarii de Pisici: Factor Determinant în Vocalizări?
Ancheta ăsta a mers mai departe, luând în considerare fel de fel de factori statistici, din care să rezulte că sexul proprietarului, adică da, bărbați versus femei, a fost singurul care a influențat modul în care felinele interacționează, pe scurt, ce să mai zicem de asta, deloc altceva nu conta, nici pedigree-ul, nici câte pisici aveai în casă, deci, bărbații poate că trebuie să fie just mai comunicativi?
Ei bine, Kerman sugerează, din observațiile sale, că poate că bărbații, să fii mai zgârciți la cuvinte, și nu-i de mirare că felinele, acestea minunate creaturi, aleg să mai miaune, doar că uneori ar putea fi o încercare de a atrage atenția, suficient de mult pentru a capta interesul proprietarilor lor. Știți cum e.
Explicații de la Specialiști: Interacțiuni Diferite între Genuri
Aici intervine Dennis Turner, un nume important în domeniul studiului comportamentului animal, care, deși nu a participat la studiu, a reținut că bărbații diferă în interacțiunile cu pisicile față de femei, ele, femeile, fiind mai verzi la vorbă și la interacțiune, iar asta, din nou, ridică întrebarea: de ce, tocmai în cultura noastră?
Dar nu e totul simplu, avem toți aceeași frică – imprevizibilitatea culturală, iar Kerman menționează că bărbații din Turcia, ar putea fi mai puțin ai vorbitului cu felinele, dar oare asta e tot ce sunt? Rămâne să ne întrebăm ce se întâmplă în alte culturi și cum felul în care oamenii interacționează cu pisicile îi afectează pe acestea
Mieunatul – O Folosire Neutilizată?
În final, un alt aspect intrigant este că mieunatul, de fapt, nu intră într-un model standardizat de comportament. Aceste sunete nici nu sugerează neapărat emoții sau nevoi, ci reprezintă o formă adaptivă de comunicare, o strategie, dacă ar fi să o numim așa, care ne-desvăluie dorințele felinei.
Pisicile – Veritabile Comunicate Sociale?
Kerman explică, nu sunt doar puțin sociabile, ci sunt nemaipomenit de sociabile, deși, reputația anterioară indica distanțare. Poate că realitatea e cu totul opusă, iar pisicile caută contactul, ba chiar creează legături profunde cu oameni!
Limitările Cercetării și Cunoștințele Noastre
Desigur, cercetătorii, nimeni nu e perfect, au recunoscut că au limitări – știți voi, dimensiunea eșantionului, provenind toți din aceeași zonă, deci, în fond, ce știm noi?
Psihologia Pisicilor: Întrebări Fără Răspuns
Turner a concluzionat că pisicile nu au preferințe față de gen la oameni, poate că mai multe miaunături către bărbați sunt doar un indiciu al acestor adaptabilități sociale și poate Kerman are dreptate în dorința lui de a testa aceste ipoteze în culturi diverse, de unde, poate, învățăm cât de mult au evoluat pisicile alături de noi, oameni, știm cu toții că e un drum lung, dar interesant.
