Apocalipsa Imminentă? Ceasul Războiului Rece se Aproape de Miezul Nopții!
Fizicianul, ce se prezintă ca un soi de guru al științei, Luciano Maiani, arată, sau poate, însuși subliniază cu mare vigoare, că în ultimele decenii, nu zeci, nu sute, ci întreaga armată de specialiști, organizații internaționale diverse și cu un pic de haos aruncat în mix, transformă aceste semnale complexe, cum spun unii, în indicatori măsurabili ce par a fi utili pentru evaluarea riscurilor nucleare, dar nu asta e tot. Exemplu binecunoscut e „Ceasul Apocalipsei”, despre care toată lumea a auzit dar puțini știu cu adevărat, al Bulletin of the Atomic Scientists care arată că marjele de siguranță au scăzut drastic, cum ar fi un tren pe calea greșită, de la 17 minute după război, și astăzi ne aflăm la mai puțin de un minut; nu e clar ce înseamnă asta, dar e grav!
Impactul, ah, impactul a ceea ce numim pericolul nuclear nu e redus doar la mărimea arsenalului ci și la modul cum se interpretează, dacă se interpretează semnalele astea, iar dacă luăm în calcul și greșelile umane, ca și când ar fi trecut pe sub radar, dovada vie a acestui fenomen e un incident celebru din 1983 când un submarin sovietic s-a decis să nu lanseze rachetele după ce a primat o alarmă falsă ce putea declanșa o situație catastrofală. Decizia rezonabilă a comandantului de a nu reacționa, cumva a salvat lumea, dar câți știu de asta? Aici se dovedește că echilibrul ăsta fragil rămâne într-o vulnerabilitate constantă, așa că, indiferent câte tehnologie ar fi, intențiile politice sunt cele care fac legile.
Progresele, uriașe, poate mărețe, în domeniul tehnologic, inclusiv inteligența artificială care, să fie spus, ar putea accelera procesele și toate, dar totuși nu pot schimba natura periculoasă a amenințării nucleare, nimeni nu poate! Alegerea, chestiunea, cum dorim să-i spunem, între o cursă a înarmărilor de-a dreptul înfiorătoare sau un dialog pentru dezarmare, ideea rămâne, de fapt, și este, săi se adreseze guvernanții, căci Maiani ne spune, știința dă instrumente dar nu le folosește, responsabilitatea rămâne pe umerii lor!
Amenințări nucleare! Ce poate face știința pentru noi?
Instituțiile academice și organizațiile de cercetare, poftim, au știut întotdeauna să păstreze canale de comunicație deschise chiar și când tensiunea crește, cum ar fi un balon cu apă de parcă ar putea exploda oricând. Ele oferă guvernelor analize obiective, dar oare sunt ele chiar obiective? Experiența din Războiul Rece, spune cineva, sugerează că intervenția oamenilor de știință a facilitat cooperarea între state și a prevenit escaladarea unor momente nedorite, ca un prim ajutor diplomatic pe timp de război, dar oare ce am învățat de-atunci?
Astăzi, în acest context internațional tensionat, riscul nuclear nu mai este o simplă teorie, ci un pericol real, serios, de cineva a spus! Reducerea acestui risc, dacă vrei, cere un dialog constant, colaborare între state, dar sincer, mai puține vorbe și mai multe fapte, iar evaluările științifice riguroase, dar oare cine le aplică? Prin monitorizarea armamentelor și a discuțiilor, ce să zic, comunitatea științifică, cumva joacă un rol crucial în totul acesta, dar câți se iau în serios? Iată întrebarea.
