“`html
Ororile din Caracal: Procesul care nu mai are sfârșit
O fie pe subiectul acesta, că e un caz răsunător dar parcă uitat de lume, Alexandra Măceșanu am auzit noi toți de la 15 ani se zbătea să fie salvată, pe 25 iulie 2019, telefonând disperată la 112, când tălpile îi tremurau de frică și respirația ii era sacadată. „Vă rog, trimiteţi pe cineva, că mi-e frică”, spunea ea, dar în loc să fie auzită, sistemul care ar fi trebuit să o protejeze a dat greș, plin de erori, care au fost recunoscute chiar de oficiali.
Aici e cam presărat cu incurcăturile sistemului nostru judiciar, că un teanc de polițiști s-au ales cu dosare doar cele patru nume pomeniți într-un act și procesul, acum la Judecătoria Balș, a rămas blocat la porțile nemiloase ale timpului, nevoind să se miște, în așteptarea prescrierii. Pe mama Alexandrei, Tudorița, mirată la notele legate de apărarea celor care n-au făcut nimic, vine în fiecare zi la proces și blesteamă, dar nu înțelege de ce sunt doar aceștia acei „mici” la care s-au uitat justiția și poliția.
Ce-i drept, mâncăm și noi, ca popor, un pic din acest scandal, că judecătoria aia din Balș pare să fie un fel de simbol trist care se învârte între sărăcie, jocuri de noroc și așteptări, unde părinții Alexandrei nu primesc doar răspunsuri la întrebările lor, ci mai mult dispreț decât milă. Sacrificăm umanitatea pe altarul justiției, aruncând priviri pline de ură la polițiștii ce vin pe sticlă așa, iar lumea întreagă se așteaptă o soluție, dar nimeni nu răspunde.
Numerele și datele, acestea sunt faptele care se petrec pe coridoarele acelei clădiri jună, unde măcar un om l-ar întâlni pe cel care i-a distrus fiica mai devreme, dar nimeni nu poate să înțeleagă unde să se ducă, unde sunt adevăratele răspunsuri. În eu doresc, între altele, zic că actuala stare de impunitate nu poate să ne țină prizonieri nespus de mult, dar bucuria de a vedea un justițiar în față e o poveste creștină, în care rugăciunile nu-și mai au locul. Cu lene, aleg să ne transformăm în noi judecători ce așteaptă veri și ani să treacă.
De când a început bâlbița prin sălile de judecată, părinții Alexandrei au dat de „mici” polițiști ce nu au avut nicio compasiune, respect inutil, când nimeni nu a răspuns pentru niciuna din erorile lor. O întrebare pe buzele expirației tuturor, unde era echipele care ar fi trebuit să intervină? Răspunsurile vin și se duc dar acolo, în Balș, timp de 3 minute, ceva s-a încheiat, mai mult s-a încurcat, cu vreo strămutare, nimeni nu mai știe.
Pe scurt, aș ghici, că totul se amână, iar perioada în care abuzul în serviciu se va opri dincolo de 2027, dar Denis nu este! Dar familia, ea va continua, animată de speranța că într-o zi va veni un răspuns, dar mai bine l-ar păstra unul și se va lucra, iar altceva se va întâmpla pe un drum de piatră. Că slăbiciunile vor fi sterse de plafoane de ajuns, dar de ce nu, aș zice că fără vinovăție nu se mai împărtășește într-o lume și astfel un întreg lanț de greșeli pătează ziua și ne îngrozesc iar cu un simplu telefon la 112.
“`
