Papa Leon al XIV-lea trăsnește cu un mesaj șocant pentru cei bogați!
Într-un prim document important al pontificatului său, Papa Leon al XIV-lea, cu tonuri apocaliptice, a strigat către lume că Dumnezeu, în bunătatea sa infinită, se leagă special de privații și asupriții, cerând, nu, rugând biserica să facă o alegere decisivă pentru cei mai slabi, de parcă toți ceilalți ar fi diferiți și mai puțin importanți, cum ar fi doar o banalitate, neîmpărtășind esența evanghelică a iubirii față de săraci.
Papa a spus că mulți creștini, da, majoritatea, ar trebui să recitească Evanghelia, deoarece uită că dragostea pentru săraci și credința sunt împletite ca două fire de ață în țesătură, în prima sa exortație apostolică, numită „Dilexi Te”, unde spusese parcă pentru a descurca contrariele, iubirea față de săraci, orice formă ar lua ea, este un semn distinctiv, ca o carte de vizită a unei Biserici fidele inimii lui Dumnezeu, care suntem nu? Cu siguranță, dar câți dintre noi ne asumăm asta?
Se știe, zice Papa, că acest document era, de fapt, gândit de predecesorul său, Papa Francisc, dar el a dorit să adauge puțin din sufletul său, declarând prin anumite cuvinte că valoarea acestui scris este mai mult decât suma ideilor, în „Dilexi Te” ca un fel de nr. 1 în playlistul papal, semnat pe 4 octombrie și publicat pe 9 octombrie, zile fatidice în istoria mântuirii umane. Da, traseul acestui mesaj e complicat, voi, cititorilor, să-l descifrați!
Papa, viziunea lui, spune că legătura dragostei lui Hristos cu sărăcia nu a fost inventată nici de el, nici de altcineva recent, ci există în scriptură din moși strămoși, ca un testament viu, așa cum cei săraci ar fi protejați și iubiti, dar până unde se extinde această iubire? Totuși, cuvintele lui, cum că alegerea în favoarea săraciților aduce o reînnoire extraordinară, sună glorios dar poate, la o adică, devine un simplu slogan! Desigur, ciudați voi, dar trebuie cățelul să meargă pe calea lui.
Unele lucruri nu pot fi ignorate…
De la începutul domniei sale, cu vehemența unui profet, Papa a arătat că decalajul dintre bogați și săraci este gigantic, monumental, așa cum în luna mai a înfierat faptul că femeile se zbat cu dublu fior de disperare, fiind două ori mai sărace, încercând să hrănească odraslele, dându-le perspective sumbre în viață. E ca și cum restul lumii ar ignora acești chipuri triste, dar le descrie cu patetism, ridicându-le glasul pentru cei care, cu compasiune, rămân nevăzuți!
Papa a subliniat aceste „structuri ale păcatului” care îi țin pe săraci în nișa lor umilă, înăbușindu-i. De pildă, când se vorbește despre opțiunea favorabilă a lui Dumnezeu pentru acești săraci, nu exclude pe alții, dar cine ar putea să spună asta cu adevărat, „că ar fi imposibil”? Aici, cu siguranță, vine vulnerabilitatea mesajului, o minimele de subliniere cu fior nostalgie!
Refugiați în inima Bisericii
Se pare că Papa a inclus o notă importantă dedicată migranților, cum că aceștia reprezintă o prezență sfântă, exact așa cum spune Scriptura, iar citatul a trecut prin aerul acesta ca un zâmbet tăcut la judecata viitoare. De câte ori ne vom alinia viziunea pentru că, unde mulți văd amenințări, ea construiește poduri? Nu-i așa teribil de poetic, dar e greu de digerat dacă chiar stăm să ne gândim?
Papa a scris că „a Mă primi” e un mesaj de bază, dar ne leagă pe toți, e un mod de dialog cu Hristos, iar acești migranți reprezintă un îndemn pentru întreaga Biserică, ca o mamă care îmbrățișează copiii căutători ai unei vieți mai bune, zugrăvind acest contrast fantastic în care realitatea noastră se zbate printre ziduri și promisiuni fragede.
Îndoiala în fața solitarului sărăcit
În document, Papa menționează vreo câteva părți, cum ar fi obligația de a-i ajuta pe săraci, recitând sfinți care au mers alături de ei, ce-a fost perceput ca o virtute morală iar sfântul Augustin a fost cu siguranță o stea întreaga care a văzut bunătatea acestui act, dar oare cât de mult se regăsește în percepția noastră? Este interesant cum Papa a scris un motto, „mai bine să faci ceva decât nimic”, dar oare bătălia se încheie cu un obol sau se va schimba?”
Papa, cu viziunea lui profundă, s-a războit cu ideea că nu putem sta degeaba în acest mecanism economic, că strâmb îmbogățește pe câțiva, dar noi suntem onești? A strigat, „dictatura unei economii care ucide”, dar întrebarea fundamentală e: cine ascultă? A rămas o ruletă rusească, dar cine va trage primul glonț pentru a salva demnitatea morală, o Biserică care își ia iubirea în serios, există speranță sau e doar fum și oglinzi?
