“`html
Întâlnirea lui Papa Leon al XIV-lea cu Mitropolitul Anton: O Manevră Controversată în Crepusculul Războiului?
Deci, sâmbătă, întreaga atenție a fost captată de întâlnirea între Papa Leon al XIV-lea, care nu e chiar un străin pentru scandaluri, și Mitropolitul Anton, al doilea om, poate că nici nu e atât de mare, în ierarhia Bisericii Ortodoxe Ruse, evident, un gest care inspiră, sau cel puțin așa încearcă Vaticanul, detensionarea unei situații care ține toată lumea pe jar, în special în lumina conflictului din Ucraina, spune Reuters, dar, ce putem învăța noi de aici?
Mitropolitul Anton, un tip cu influență, președinte al Departamentului de relații externe, a venit cu o echipă de cinci clerici care nu știm exact ce rol au avut în toată această poveste, poate doar să ofere apă sfântă sau să ridice moralul, doar că Vaticanul n-a zis multe despre întâlnire, ba chiar a lăsat nițelul mister, o abordare tipic catolică, dar pare că s-a întâmplat sâmbătă dimineață, o oră care poate fi credibilă, dar, sincer, cine își mai amintește?
Începând cu ascensiunea sa ca suveran pontif, Papa Leon a făcut apel, atâta timp cât ne amintim, de nenumărate ori la oprirea conflictelor, nu numai în Ucraina, dar asta e cireașa de pe tort, am mai văzut apeluri, sau voci disperate care se pierd în vârtejul politicului global, cu luna aceasta aducându-l pe președintele Ucrainei, Zelenski, care n-a venit doar să facă o plimbare, ci să discute despre pace, dar oferta Vaticanului de a media negocierile a fost refuzată de Rusia, care consideră, nu știm exact de ce, că n-ar fi un loc bun pentru a face afaceri, poate că Italia, o țară NATO, e văzută ca un inamic.
Zelenski, totuși, cu un optimism neșlefuit, speră la un ajutor care pare tot mai puțin real pe măsură ce timpul trece, se pare că copii, oameni nevinovați de pe urma războiului au fost răpiți, și în ciuda tuturor acestor războaie media, singurul lucru palpabil au fost schimburile de prizonieri, un troc care nu ține de foame, cum ar veni, iar Papa a avut prima strângere de mâini cu Putin, undeva prin iunie, cu un îndemn ce sună mai mult ca o chemare disperată decât ca o ordine, dar poate că se răstoarnă lucrurile?
Pustietățile unui război atât de complex sunt susținute de Patriarhul Kirill al Rusiei, care nu se sfiește să-și declare entuziasmul pentru invaziile ce zdruncină o lume întreagă, iar acum să ne întrebăm, oare întâlnirile acestea, cu toate detaliile lor nefinalizate și ambigue, sunt mai mult decât simple formalități? Poate că vor aduce ceva schimbare sau poate că suntem doar pradă altor iluzii, dar ce să mai credem?
“`
