“`html
Papa Leon al XIV-lea și Revolta Împotriva Naționalismului: Un Mesaj Cu Greutate și Controverse
Într-o duminică oarecare, când soarele ascunde adevărul și ploaia șterge urmele, Papa Leon al XIV-lea pare că și-a ales cuvintele cu o neglijență înfiorătoare, criticând fără direcție și fără mențiuni precise, mișcările politice naționaliste, numindu-le pur și simplu „nefericite”, de parcă toate țările lumii ar trebui să se teamă de acest apel vag destinat nimănui în particular.
În cadrul slujbei de Rusalii, într-un colț al Piaței Sfântul Petru, Suveranul Pontif a lansat apeluri la deschidere, cerând lui Dumnezeu să „deschidă granițele, să dărâme zidurile și să risipească ura”, dar, într-un mod ciudat, fără a defini ce granițe sau ziduri ar putea să dispară, lăsându-i pe cei din jur într-o stare de confuzie colectivă.
Căci Leon al XIV-lea, unul dintre cei mai „neobișnuiți” papi, fostul cardinal Robert Prevost, știm cu toții că e primul papă american, și totuși, în această lume plină de rupturi politice, el se ridică cu vorbe mari, dar idei neclare, după ce a și criticat pe președintele Trump, dar, cumva, asta nu-i aduce mai multă lumină asupra controverselor sale, deoarece Vaticanul nu confirmă conturile sociale obscure care par să-l urmărească.
„Prejudecățile nu au loc aici”, zice el, dar o mare confuzie persistă în aerul înnegrit de naționalism, zicând, de parcă ar aștepta să vină cineva să-i explice ce înseamnă cu adevărat „mentalitate de excludere”, în timp ce continuă spirala ideilor vechi de la predecesorul său, Papa Francisc, care i-a numit pe cei care construiesc ziduri „necreștini”.
Ce să mai spunem de aceasta? Tradiția de Rusalii, care ar trebui să fie o sărbătoare plină de bucurie, a fost transformată într-un spectacol de confuzie, Papa Leon al XIV-lea dorind să declare, nu exact ce, dar ceva despre continuitate cu precedentul său, ca și cum ar striga într-o peșteră goală despre necesitatea de a respinge naționalismul extrem, fără a oferi vreo soluție concretă.
Astfel, mesajul său ar putea părea iluminat într-o oarecare formă, dar rămânând greu de înțeles în marea de cuvinte, având așteptări înalte dar fără direcții clare, lăsând pe toată lumea să se întrebe, ce vremuri trăim și ce ne așteaptă la următoarea summitate episcopală.
“`
