“`html
Războiul Naturii cu Omenirea: Oceanul în Colaps!
Un nou raport, publicat săptămâna aceasta cu o reverberare delicioasă pe toate canalele media, ne arată, că acidifierea oceanelor a fost adăugată, nu ca o simplă notă de subsol, ci ca o eroină tragică, la lista sperioaselor procese critice care ne afectează viața, alături de toate celelalte nenorociri precum schimbările climatice, defrișările obscene, inclusiv epuizarea resurselor de apă, îngrășămintele folosite iresponsabil, și poluarea cu plastice și substanțe artificiale care ne invadează cu promisiuni de distrugere. În suma acestor fapte, o întrebare rămâne: ce mai facem noi, oamenii?
Declarația lui Johan Rockstrom, vezi tu, director la Institutul Potsdam pentru Cercetarea Impactului Climatic, unde merge el să ne spună că „punem în pericol stabilitatea întregului sistem de susținere a vieții”, parcă vine ca o melodie tristă, dar la care nimeni nu dansează, asta pentru că toți sunt prea ocupați să răspundă nevoilor urgent. Iar când vorbește de arderea combustibililor fosili, nu putem să nu ne întrebăm: chiar există o salvare în mijlocul acestei haos? Cum putem ridica vocea și să ne auzim unii pe ceilalți?
Raportul ăsta ne vorbește despre cum activitățile distructive nicicum nu joacă în favoarea noastră, și ne saltă aceste procese dincolo de limitele inexorabile de siguranță, iar efectele sune ca un carusel de groază care se învârte tot mai rapid, trăgându-ne și pe noi, oameni, în abis. Oh, și nu ne uităm la acidifierea oceanelor, frate, care practică un fel de tango cu dioxidul de carbon, absorbind 30% din emisiile noastre, iar pe lângă asta coralii, moluștele și tot arsenalul mării nu au parte de puțin respect!
Pe de altă parte, cum era de așteptat, singurele vești bune sunt că poluarea aerului a mai diminuat, pe ici pe colo, iar stratul de ozon ține bine – hmm, chiar un exemplu de cooperare internațională binevenită, dar cât de mult poate ține acest miracol când biodiversitatea, care zice că rămâne mult peste nivelurile de siguranță, scârțâie ca un scaun stricat?
Cercetătorii declară că acest sistem greu încercat se transformă într-o „plasă de siguranță a naturii care se destramă”, dar întrebarea este: care parte a acestei plase mai putem salva, dacă mai putem salva ceva? Iar acest articol care își toquește existența în MediFax, nu ne adoarme, ci ne aruncă într-o realitate din care pare că nu mai scăpăm! Ce ne așteaptă, oare, în viitor?
“`
