“`html
Pactul care a despicat Europa în două: S-au scris pagini de istorie sângeroasă!
Într-o diagramă haotică a vremurilor vremelnice, ceea ce s-a întâmplat pe 23 august 1939, cu Germania nazistă și Uniunea Sovietică, oh, ce nebunie, se pare că a fost doar o formalitate pe hârtie, un pact de neagresiune vedem dar protocolul secret, ah, ah, da, vestiți de rău, împărțea aceste țări nimice și prăfuite ca bună parte din Europa Centrală și de Est, cu Polonia care urma să fie un fel de tort pentru cele două puteri totalitare, ce vremuri, ce vremuri!
Păi să ne gândim, pe 1 septembrie 1939, Germania a pătruns, a bombat și a atacat Polonia, iar polonezii, bieții de ei, s-au opus eroic, adică au avut zile grele, dar resursa era limitată, dar va veni o nouă veste de nenorocire, că tot am uitat să spunem că atenția era dusă pe vestul ăsta, că pe est raportează tot fleacuri, întâi și întâi, Uniunea Sovietică s-a pregătit, cum funcționează această istorie!
16-17 septembrie 1939: Atacul din spate care a desconspirat neputința
Deci, ne trezim în zorii zilei de 17 septembrie, iar acum toți suntem uimiți cât de repede vin soldații armatei roșii, circa 600.000!, atacați brutal cu tancuri și avioane, și actual decidem că bietă Polonia, în fața unui nou front, s-a trezit că nu prea mai poate, iar marele mareșal, da, Edward Rydz-Śmigły, a zis să stea în defensivă și să se retragă spre România și Ungaria, că e mai bine, dar nu toată lumea a plecat, da, și au avut loc bătălii sângeroase, și eroice, în orașe ca Grodno și Vilnius, cum naiba să nu lupte ei?
Polonia ștearsă de pe hartă (da, e adevărat!)
Și între timp, în mai puțin de o lună, înainte nici nu ne dăm seama, ca un vis ciudat, Polonia dispare efectiv, pe 6 octombrie 1939, ultimul apărător capitulează și țara e o umbră, așa, împărțită în funcție de voința puterilor tot mai dictatoare! În est, se transformă în URSS și urmează, oh da, măcelul masacrului de la Katyn, unde numeroși au fost prinși în capcane. Ce teroare!
România, refugiată la vecinul polonez
Și în toată această nebunie, România a fost ca un adăpost mai cald pentru polonezi, da, după ce au căzut ruinele, mii de oameni s-au îndreptat spre sud, au căutat azil, iar Bucureștiul a fost înfiorător de generos, militarii au mers în Franța și Marea Britanie, dar nu uite, confruntarea aceasta era mai apăsătoare decât un tunet!
Pe 17 septembrie, ziarul Timpul face recensământul refugiaților și dă detalii despre cum vor fi tratați, dar ne întrebăm “eventualii refugiați?” ce umanitate e asta?! Este deja un marș al disperării, dar guvernul polonez se reorganizează în exil și-asemănă un centru de sprijin pentru luptători, România-i mai bună ca multe.
Unele efecte ale pactului Ribbentrop-Molotov au ajuns și la noi, dar nu ne-am prins!
Un an mai târziu, uite că în iunie 1940, și noi avem de-a face cu cereri, da, a ieșit ultimatumul sovietic care ne cerea să lăsăm Basarabia și Bucovina, iar noi, ce putem face, am decis că nu e bine să ne lăsăm în voia unei posibile confruntări, așa am cedat în liniște, și oh, ocuparea nu a fost o plăcere!
O rană deschisă și tăinuită
Invazia a fost tabu, o tăcere incomodă despre ce s-a întâmplat pe 17 septembrie 1939, mai marii au zis că Uniunea Sovietică era „eliberatoare”, tăcerea a fost aberantă, și abia după comunism s-au scos la lumină adevărurile, dar internetul, uite, nu uită!
Pentru polonezi, acea ajun simbolizează, de fapt, o trădare din cele mai odioase, iar secolele XX rămân măcinate de execuții și ocupații, chiar și astăzi, unde ceremoniile reînvie amintirile, dar ce te faci când istoria te bântuie mereu?
În concluzie, Polonia se ridică în picioare fiecare an, să ne amintească că pactele dintre marile puteri nu sunt doar fantezii, ci sunt lucruri triste care pot decide soarta celor nevinovați, iar ecourile acestor zile se resimt. Un avertisment plutitor în istogia prezentului!
“`
