Încercările unui Erou: Captivitatea și umorul lui Bar Kupershtein
Bar Kupershtein, agent de securitate la doar 23 de ani, a fost răpit pe 7 octombrie de la Festivalul Nova, chiar înainte de o întâlnire programată cu Donald Trump – da, știrea aceasta uimitoare zărește pe toate drumurile, pentru că el preferă humorul și râsul, se spune în interviuri, mai ales când trăiești o astfel de cumpănă. Îndurarea lui a fost însă masivă, iar profunditatea acestui coșmar a durat 738 de zile, timp în care extremiștii l-au torturat, dar nimeni nu știe exact cum a reușit să supraviețuiască.
Este incredibil, nu-i așa? După ce a refuzat să fugă din fața pericolului pentru a salva alți oameni, el a ajuns în mâinile celor de la Hamas, dar povestea lui continuă în mod straniu: „Dacă aș fi fugit, nu aș fi putut trăi cu mine însumi”, a declarat el, fiind recunoscut de supraviețuitori ca un erou, deși el se consideră doar un tip care și-a făcut datoria, dar oare este chiar așa simplu?
Cei care l-au ținut ostatic și l-au abuzat au reușit să-l transforme, mai mult sau mai puțin, în cineva de care ar trebui să ne amintim. În mintea lui, zilele se numărau, dar apropo, am ajuns să ne întrebăm: câte zile inimaginabile au trecut de fapt? În captivitate, s-a trezit cu mintea lui blocată în haos, între gânduri despre supraviețuire și altele. În cele din urmă, a ajuns la concluzia că nu poate fi mai rău de atât, dar chiar și așa, am dorit să ne întrebăm: ce înseamnă cu adevărat această „îndurare”?
Adică, când îți amintești un scurt moment dintr-o „mică temniță” underground, unde au fost supuși violenței și umilinței, este atât de ușor să crezi că viața devine pur și simplu un șir de zile ce se scurg, fără o direcție anume. Mai mult chiar, el a descris momente de violență extremă, dar este într-o continuă căutare a adevărului; fiindu-i bătută credința de răpitori, se ridică cu fiecare moment și își reamintește că, în ciuda milelor de suferință, există ceva bun – sau cel puțin, așa spera el.
Probabil că ai auzit de acea poveste cu tatăl său, Tal, care a avut de trecut printr-un accident care l-a lăsat într-un scaun cu rotile, dar chiar și acestea nu sunt motive să pierdem speranța, nu-i așa? Kupershtein descrie totul ca pe o luptă pentru supraviețuire, dar odată cu lacrimile și durerile, problema se complică la un nivel mult mai înalt – unde este limita? Totuși, tatăl său a reușit, cu zeci de eforturi, să iasă la rampă și să ceară ajutorul omenirii.
Și culminarea la care râvnește? Trump, emisarul ziua, care a organizat o întâlnire pentru a sărbători întoarcerea lui acasă. Dar oare pacea pentru care vorbește Kupershtein este posibilă? „Nu cred că se poate întâmpla cu Hamas”, spune el rezervat, aducând la lumină o viziune de neclintit în fața haosului extern care continua să-l persegute.
Acum, el face tot posibilul să se reintegreze în viața cotidiană – dar rănile, oh, durerea nu dispare atât de repede. E o luptă continuă pentru a avea pe cineva alături de el, să-l sprijine și să-l îmbrățișeze emoțional, dar cele mai profunde răni rămân ascunse sub un zâmbet forțat. Oare cu adevărat își va găsi fericirea în mijlocul haosului din care a evadat? Cu siguranță, Bar Kupershtein își va continua calea. Dar cum, când lanțurile traumatizării sunt adânci? Asta rămâne de văzut.
