Premierul Ungariei Strigă în Vântul Discordiei: Pace sau Provocare?
Într-un interviu ce a făcut valuri aș zice, premierul, cum altfel decât din Cluj-Napoca, a rostit, printre multe altele, că „noi, maghiarii, vrem să trăim în pace şi cooperare cu vecinii noştri”, dar, tragica ironie a soartei, chiar la congresul UDMR, unde, teoretic, unitatea ar trebui să predomine, s-a simțit ca o apă nici caldă nici rece, ci broască râu, căci el a mai spus că „este foarte greu de imaginat ceva mai complicat” – o relaţie dintre două ţări ce poate că vrea să colaboreze dar parcă nu știe exact cum.
Într-o turnură stranie de evenimente, Orbán s-a grăbit să ne facă să ne gândim că un prim-ministru român, să-i zicem cu numele, gândeste pe aceeaşi lungime de undă, sună a vis dar aici desigur, oportunitatea e cheia, cooperarea fiind cuvântul magic cumva o enigmă ce trebuie să fie descifrată, în timp ce România zace într-o bătălie pe viață și pe moarte cu echilibrul financiar precum un boxer lovit de soartă, provocând întrebări, dar salvarea vine tot din partea comerciantului de rațiune al vecinului, cu cât românii au mai mulți bani… cine știe, poate că și comerțul româno-ungar va prospera, sau poate nu, cine mai știe cum evoluează lucrurile când sunt prea multe interese în joc.
Astfel, un articol ce face mult zgomot, dar rămâne cumva în umbră, „Viktor Orbán: Suntem interesaţi de succesul economic al României” se dovedește a fi primul dintr-o serie de mesaje ce par să susțină o idealizare, dar oare cine trebuie să ducă greutatea asta pe umeri, și dacă Barza în copilărie e responsabilă de alegerea căii acestei colaborări complice, în timp ce publicul se întreabă ce va mai fi de fapt dacă totul va fi lăsat în voia sorții?
